in

Avram Iancu a pornit în cursa pentru cucerirea Canalului Mânecii înot. Să îi ținem pumnii!

Bibliotecarul din Petroșani, Avram Iancu, a pornit, în această dimineață, 29 august 2016, pentru a patra oară, în cursa pentru cucerirea Canalului Mânecii înot.

El este însoțit de pilotina Sea Leopard, a Channel Swimming Association pe care se află mai mulți suporteri, printre care omul de afaceri român din Londra, George Bețianu și înotătorul turc Kamil Resa Alsaran, cel care a trecut de două ori marea încercare, devenind cel mai vârstnic turc care a trecut înot canalul.

Avram Iancu a pornit în jurul orei 08.00 dimineața, ora Marii Britanii, din Portul Dover și se îndreaptă către Calais. La ora 13.30, el se afla aproape de mijlocul canalului (foto), însă, potrivit imaginilor postate pe Facebook de George Bețianu, vremea începea să se strice iar valurile erau mari.



Înainte de plecarea în cursă, Avram Iancu a mulțumit tuturor celor care l-au sprijinit și a anunțat că va înota pentru „Cumințenia Pământului”, opera lui Constantin Brâncuși pentru care statul român a deschis o colectă publică.

„În acest an am înotat câte 11-12 ore continuu pentru diferite cauze umanitare, în sprijinul bătrânilor de la un azil de bătrâni din Petroșani sau al unei fetițe cu mari probleme de sănătate din Bumbești Jiu. Acum vreau să înot pentru un simbol național, pentru Constantin Brâncuși și pentru opera sa «Cumințenia Pământului». Mă bucură campania, o susțin din toată inima, pentru că și ideea mea de a traversa Canalul Mânecii este animată de un profund spirit patriotic”, a declarat Avram Iancu.

„M-am antrenat foarte serios în acest an, în ape reci, ca niciodată”, a mai spus Iancu.

Românul se află la cea de-a patra încercare de traversa înot Canalul Mânecii, doar în slip și cu o cască pe cap, așa cum prevăd normele de omologare ale Channel Swimming Association (CSA) .

El a mai încercat, în august și octombrie 2014 și apoi în august 2015, să traverseze înot Canalul Mânecii, fără costum de neopren. În ultima cursă a eșuat la aproximativ 15 kilometri de malul francez, după ce organizatorii i-au cerut să se oprească din cursă, pentru că valurile și curenții mării i-ar fi pus viața în pericol.

De la prima traversare înot a Canalului Mânecii, în anul 1875, 1.344 persoane au reușit această performanță singuri.

 

Pe 30 iunie 2015, Andrei Roșu a devenit primul român care a traversat înot Canalul Mânecii, în cadrul uneia dintre cele mai grele competiții din lume, Arch 2 Arc. Traversarea sa nu a fost omologată, deoarece Roșu a folosit un costum de neopren.

Urmăriți AICI traseul lui Avram Iancu în timp real.

Un român vrea să doboare recordul de traversare a Canalului Mânecii

A patra oară cu noroc? Bibliotecarul Avram Iancu încearcă încă o dată să treacă înot Canalul Mânecii

La doar 16 ani, Dan Canta a devenit primul înotător român care a traversat oficial Canalul Mânecii

Avram Iancu nu a renunțat la visul lui de a traversa înot Canalul Mânecii

Românul Iancu Avram Marius nu a reușit să treacă înot Canalul Mânecii

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Români la Londra, despre viața după Brexit: „Am început să fim priviți cu coada ochiului”

Exodul Brexit. Locurile de muncă din sectorul bancar se vor muta de la Londra în alte oraşe europene