Fundația Ashford Place dorește să îi ajute pe românii care, din neșansă, au ajuns să trăiască în stradă. Astfel, se dorește strîngerea de bani pentru un centru de noapte.
„Serviciile noastre includ alimente, îmbrăcăminte, dușuri, doctor, consiliere, consultanță despre beneficii, posibilitatea găsirii unui loc de muncă”, ne-a declarat Laura Chilintan, unul dintre lucrătorii sociali de la Asford Place. „Cu toate acestea, un lucru de care toți ar avea nevoie, nu le putem oferi: un pat pentru noapte”, ne-a mai spus Laura.
Ashford Place cere ajutorul comunității românești care ar putea să contribuie material la deschiderea unui centru de noapte pentru oamenii străzii, mulți dintre ei conaționalii noștri. „Numărul celor fără adăpost din Brent a crescut în patru ani cu 671%. Echipa noastră găsește în fiecare săptămână 20 de persoane care dorm pe stradă.”
„Nu există niciun adăpost unde ei să aibă acces direct. Dacă vom avea un adăpost de noapte, vom putea să îi cazăm temporar până îşi stabilizează situaţia şi strâng bani pentru depozit şi chirie, ca să evităm statul pe străzi în perioada de tranziţie”, a mai spus Laura Chilintan.
Pentru deschiderea adăpostului este nevoie de 16.000 de lire sterline. Pentru a face o donație trebuie să intrați pe pagina crowdfunder.co.uk/Rough-Sleeping-in-the-London-Borough-of-Brent/.
Laura ne-a povestit cazul lui Iulian, un român venit din Iași, la 50 de ani, ca să lucreze aici pentru o bătrânețe mai bună decât ar fi putut avea în România. Din păcate, și el a ajuns pe străzi. Iată povestea tristă a lui Iulian, spusă de Laura.
O altă față a vieții de imigrant: „Am ajuns să stau în boscheți”. Fundația Ashford Place are nevoie de donații pentru un centru de noapte
„Curând, a venit la noi. Asta a fost iarna trecută, când aveam un adăpost de iarnă. Aşa că Iulian a avut un loc cald şi sigur timp de patru luni. Cât timp a fost în centru, a obţinut NINo, şi-a luat examenul CSCS şi a legat prietenii în acest adăpost. Lucrurile luaseră o direcţie ascendentă, îl vedeam pe Iulian tot mai optimist în a-şi îndeplini dorinţa de a deveni independent.”
„Dar, pe 13 aprilie 2014, adăpostul s-a închis. Cum Iulian nu lucrase în Anglia până atunci, nu existau variante de cazare temporară (aşa cum există în cazul altor grupe). Singura soluţie era să înceapă lucrul, ca să îşi poată «permite» să fie independent (regula se aplică tuturor cetăţenilor din state membre UE). Iulian s-a trezit pe străzi, din nou. A început să bea.”
„În mai 2014, cei de la frontieră l-au găsit pe străzi şi l-au trimis în România, fără ca Iulian să înţeleagă ce se întâmplă. El nu vorbeşte engleza și a crezut că i se oferă cazare. După ce şi-a văzut mama, a luat trenul înapoi spre Anglia. Între timp, noi am pierdut contactul cu el, avea telefonul închis. Pe 22 august 2014, chiar de ziua lui, am primit un fax precum că Iulian se afla la închisoare, din cauza unei intoxicaţii cu alcool. Pe 11 septembrie l-am văzut pentru prima oară după cinci luni, beat, la centru.”
„I-am spus să revină când e treaz. Nu îmi venea să cred, Iulian era un om foarte blând şi plăcut la vorbă. Cu multe amintiri şi gânduri de împărtăşit. Acum a slăbit şi este deznădăjduit. Dacă am fi avut un adăpost pe tot parcursul anului, am fi putut să continuăm susţinerea oferită, ca să obţină un job.”
„Aceasta stabilitate probabil că l-ar fi ajutat să evite statul pe străzi, dependența de alcool, întoarcerea în România fără ştiinţa lui şi încarcerarea. Cu toate că există şi o doză de responsabilitate individuală în tot ceea ce facem, cirumstanțele ne pot amplifica slăbiciunile, sau încuraja să ne folosim talentele. Iar noi, prin acest centru, vrem să evităm prima şi să creem spaţiu pentru că a doua să fie posibilă.”
