Cât de uniţi sunt românii din străinătate? Suntem tentaţi să spunem că exact atât cât îşi doresc sau cât simt nevoia. Per total, însă, românii din diasporă sunt la fel de variaţi şi sunt un pic mai uniţi decât cei din România. Ceea ce e deja bine. Vă prezentăm în serial opiniile mai multor români din Londra cu privire la această chestiune.
Fiecare român din afara României are propria lui convingere despre cât de important este să ţii aproape cu ai tăi. Dacă unii dintre conaţionalii noştri strâng rândurile, îşi aduc în străinătate rubedeniile şi prietenii din dorinţa de a nu fi singuri, alţii dimpotrivă nu ştiu cum să pună o mai mare distanţă între ei şi alţi români.
O fac atât de des, şi unii sunt atât de ostentativi, încât dacă întâlnesc un alt român în metrou sau în autobuz, încetează instantaneu aproape orice conversaţie şi ostili se prefac că nu înţeleg limba, evitând să dea ochii cu cei de un neam cu ei.
Explicaţii ar fi multe, unii cred însă că principala problemă, a romaânilor din străinătate, este aceea că, aduc cu ei prejudecăţile regionale, rasiale etc., care se găsesc şi în societatea românească.
Prejudecăţi faţă de alţii
“Văzuţi de lîngă Londra, românii din străinătate nu sunt uniţi. Nu există iniţiative comune decât limitate (forumuri, liste de discuţii, biserici). După ce am descoperit naţionalişti extremişti români emigranţi nu mă mai miră multe lucruri.
Foarte mulţi români au prejudecăţi faţă de negri, arabi, evrei. Aşa ajung să se enclavizeze, nu sa strângă rândurile. Se adună între ei, populează cartiere sau zone, dar nu de dorinţa de a forma o comunitate închegată care să ajute şi alţi români ajunşi în străinătate.
Nu, nu vor decât să ţină aproape pentru că e mai simplu să audă de un loc de muncă pentru el sau nevastă, o chirie mai ieftină pentru un nepot, să caute un loc la grădiniţă pentru ăla micu şi tot aşa. Românii ţin aproape ca să se uite în oala ta, în coşul tău de cumpărături şi apoi să te bârfească”, este de părere Mircea Coman, 51 de ani, şofer.
Prieteni peste tot
Alţi români nu se simt deloc enclavizaţi printre străini şi spun că dimpotrivă, au prieteni de toate naţionalităţile. “Noi care am trăit în ultimii 15 ani pe două continente avem prieteni din toate naţionalităţile. Avem prieteni francezi cu care ne vizităm şi acum, după ce am locuit 5 ani în Belgia.
Avem prieteni americani cu care vorbim des la telefon şi ne petrecem sărbătorile de Crăciun, după ce am stat alţi 5 ani în Statele Unite. Iar aici, în Londra în ultimii 4 ani ne-am făcut prieteni printre români, englezi, indieni, turci, africani.
Copii noştri merg la aceleaşi şcoli cu copii lor, ne întâlnim la serbări, cluburi pentru copii, organizăm party împreună. Ne vizităm săptămânal, avem grijă să le respectăm tradiţia şi cultura, asigurând copiilor lor care ne vin în vizită aceleaşi feluri de mâncare cu care sunt obişnuiţi…
Ne înţelegem foarte bine şi cu unii şi cu alţii. Nu aş putea spune cu care suntem mai apropiaţi, deşi la unii dintre ai noştri răzbate un pic românismul din ei. Trăiesc în afara României de 15 ani şi este adevărat că românii din străinatate formează foarte rar comunităţi”, ne-a declarat Gabriela Drăgan, 33 de ani, secretară.
Doina Ganea
(va urma)
