in

Acordul pentru Brexit, un prim pas în Parlamentul britanic. Deputații au votat susținerea inițială a textului

Acordul Brexit convenit de premierul britanic Boris Johnson cu UE a făcut un prim pas în Parlamentul Regatului Unit, care a adoptat implementarea legii, pavând calea pentru un studiu detaliat al textului, relatează AFP.

Cu toate acestea Parlamentul a refuzat examinarea accelerată a acordului, ceea ce înseamnă că ieșirea Marii Britanii din UE pe 31 octombrie este pusă sub semnul întrebării.

Cu doar nouă zile înainte de data stabilită pentru Brexit, legea a fost aprobată cu 329 de voturi pentru și 299 împotrivă. Însă această susținere inițială a acordului trebuie urmată de un vot extrem de incert cu privire la calendarul dezbaterilor, pe care guvernul îl vrea aprobat în Camera Comunelor în ședința de joi, 24 octombrie, pentru ca pe 31 să se producă ieșirea din UE.

Deputații au respins însă, cu 322 de voturi calendarul prevăzut pentru o aprobare a legii de aplicare a acordului până joi, un termen prea scurt pentru a dezbate un text de 110 pagini.

Premierul Boris Johnson spune că nu vrea o amânare și va continua să discute cu liderii celor 27 de state până când vor decide dacă UE va acorda o amânare sau nu.

Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, i-a transmis lui Boris Johnson să lucreze cu deputații și să fie de acord cu un calendar rezonabil, pentru că cel prevăzut de premier este prea scurt pentru a analiza impactul economic al legii.

UE va acorda o nouă prelungire dacă acordul Brexit nu trece de Parlament

Parlamentul britanic refuză să supună la vot acordul lui Boris Johnson pentru Brexit

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Grays, Essex: 39 de cadavre descoperite într-un container. Poliția a arestat o persoană

Anglia: Un infractor albanez folosea cinci identități ROMÂNEȘTI false