Au ajuns sau nu David Cameron și Klaus Iohannis la un numitor comun cu privire la reformarea Uniunii Europene? Din declarațiile celor doi, făcute după întâlnirea de azi, 9 decembrie, de la Cotroceni, s-ar părea că președintele român a cedat în fața cerințelor Marii Britanii de reformare a UE, care înseamnă, în mare, restrângerea libertăților cetățenilor europeni.
În declarația de presă de după întâlnire, președintele României a dat de înțeles că dorește „soluții” pentru ca Marea Britanie să rămână în interiorul Uniunii Europene. Ori, astfel de soluții nu pot fi decât cele dorite de Regatul Unit, lucru pe care atât premierul David Cameron, cât și ceilalți miniștri, l-au expus cu fiecare ocazie.
Ei consideră că mandatul pe care îl au de la cetățenii care i-au votat la alegerile generale de anul acesta este reformarea UE așa cum vrea Marea Britanie sau ieșirea din uniune. A treia posibilitate nu există!
Iată și declarațiile:
Klaus Iohannis: „Am discutat şi despre comunitatea romana din Marea Britanie. Trebuie subliniat faptul că cea mai mare parte a cetăţenilor romani sunt foarte bine integraţi şi contribuie prin taxele şi impozitele pe care le plătesc la economia Marii Britanii.”
„O temă importantă de discuţie a fost evident procesul de renegociere a relaţiilor dintre UE şi Marea Britanie. Am arătat că în opinia noastră, locul Marii Britanii e clar în familia europeană. UE este mai puternică cu Marea Britanie în interiorul ei şi Marea Britanie e mai puternică în interiorul UE. Ne dorim identificarea unor soluţii care să conducă în cadrul referendumului, care urmează să fie organizat în Marea Britanie, la un vot favorabil menţinerii statutului de membră în UE a Marii Britanii”.
David Cameron: “Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte, şi vă mulţumesc pentru că m-aţi primit la Bucureşti. Este o plăcere să mă aflu aici. Marea Britanie şi România au relaţii importante, suntem parteneri în UE, NATO și suntem buni parteneri de afaceri. Afacerile noastre de comerț se ridică la 3,5 miliarde de euro, anul trecut. Suntem parteneri energetici și sprijinim necesitatea de a consolida securitatea energetică în Europa. Am conlucrat, cum aţi spus, în fata ameninţărilor şi pericolelor, mai ales în ajutarea victimelor de la clubul Colectiv, în octombrie.
În ceea ce priveşte apărarea: ca ţara care deja investeşte 2% din PIB salutăm acest demers şi din partea României. Forțele noastre se instruiesc împreună şi astăzi am discutat cum putem consolida aceasta cooperare. În ce priveşte migraţia am discutat cum putem să abordăm cauzele acestei migraţii, adică să reducem sărăcia şi conflictul care îi alungă pe aceşti oameni, de la casele lor. Vreau ca Marea Britanie să rămână într-o UE reformată, de aceea vreau reforme importante care să rezolve îngrijorările”.