in

Conservatorii se clatină. Laburiștii ar câștiga dacă ar avea loc alegeri generale în Marea Britanie

Laburiștii ar câștiga, iar Jeremy Corbyn ar putea ajunge prim-ministru în cazul în care Theresa May ar solicita alegeri generale și ar putea guverna alături de Partidul Național Scoțian și de liberal democrați, potrivit unor proiecții secrete ale Partidului Conservator, scrie Daily Express.

Există speculații potrivit cărora, Theresa May ar putea convoca alegeri generale pentru a ieși din blocajul Brexit. Însă, potrivit chiar unui sondaj comandat în secret de către conservatori, aceștia ar pierde la vot.

Predicțiile, scrie sursa citată, indică faptul că cele mai multe voturi s-ar duce către Partidul Laburist, însă acesta nu ar putea guverna singur și va avea nevoie de sprijinul SNP și al libera democraților pentru a guverna.

Un ministru citat de Daily Express a declarat că mulți dintre votanții conservatorilor și-au schimbat opțiune de vot din cauza situației actuale.

Un alt sondaj de opinie, apărut la începutul acestei luni dădea conservatorilor un avantaj de șase procente față de laburiști, însă alte sondaje relevă faptul că cele două formațiuni au ajuns la egalitate.

Pentru a deveni cea mai mare forță politică din parlament, Partidul Laburist nu are nevoie decât de 30 de deputați, iar analiza conservatorilor arată că acest lucru este realizabil. Astfel, potrivit calculelor politice, 40 de circumscripții câștigate de conservatori se bazează pe o diferență de până la 5% din voturile electoratului ce poate fi răsturnată cu ușurință. Dintre acestea, în 20 de circumscripții, conservatorii au câștigat la limită, cu o diferență de doar două procente.

Fostul consilier al premierului Theresa May, Will tanner, a comentat cu privire la acest aspect: „Perspectiva unor alegeri generale ar trebui să vizeze orice persoană care se teme de daunele pe care Jeremy Corbyn ar putea să le aducă economiei și securității britanice dacă ajunge în Downing Street. Ar fi nevoie doar de un mic efort pentru ca laburiștii să câștige zeci de locuri pentru a deveni cel mai mare partid, cu 40 de circumscripții conservatoare câștigate cu o majoritate de doar 5% sau mai mică”.

Laburiștii au încercat să forțeze alegerile generale săptămâna trecută, prin depunerea unui vot de neîncredere în Guvern. Cu toate acestea moțiunea a picat la vot, cu 325 de deputați care au votat împotrivă și 306 pentru.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Român amendat pentru că manevra un aeromodel cumpărat de pe Internet în apropierea Aeroportului Heathrow

Dezastru pentru leu. Euro a trecut de 4,75 lei la cursul BNR