Zeci de anunțuri de pe site-ul Jobsearch al Guvernului britanic au fost reclamate ca fiind discriminatorii, anunță Breitbart.
Astfel, angajatorii din Marea Britanie în încercarea de a angaja forță de muncă din Europa de est pun condiții ca aplicanții să cunoască limbi precum româna, poloneza, bulgara sau ceha.
Este vorba, scrie Breitbart, inclusiv despre locuri de muncă în curățenie, decoratori, agenți de pază și agenți imobiliari, ceea ce înseamnă că aceștia sunt în concurență directă cu britanicii șomeri în căutarea unui loc de muncă, iar cerința cunoașterii unei limbi est-europene ar putea fi considerată discriminatorie, mai ales că este vorba despre un site guvernamental.
Este dat exemplul lui John Duffy, de 52 de ani, șomer, fost militar din Surrey, care a declarat pentru Daily Express că sperase să aplice pentru o slujbă de zugrav, însă a aflat că pentru asta trebuie să cunoască limba poloneză.
Atunci când a arătat acest lucru la Jobcentre Plus, agenția guvernamentală ce se ocupă de forța de muncă și de șomeri, consilierul i-a spus că trebuie să sune angajatorul care a publicat anunțul pentru a se plânge.
„Sunt deziluzionat, dar aceasta este calea pe care merge acum țara aceasta. Ne distruge. Te simți ca și când cineva te dă cu capul de zid”, a comentat Duffy despre ceea ce i s-a întâmplat.
Potrivit Biroului Național de Statistică, în al doilea semestru al anului 2015, în Regatul Unit lucrau cu 250.000 de cetățeni non-britanici din UE mai mulți decât în urmă cu un an.
Potrivit Daily Express, 75% din locurile de muncă noi create sunt ocupate de muncitori care nu au cetățenie britanică.
„Cum poate fi posibil ca plătitorii de taxe britanici care își caută de muncă să dea peste angajatori care doresc consultanți pentru recrutare care să știe poloneză, în Nuneaton, femei de serviciu într-o școală din Oxford care să știe românește și agenți de pază în Londra care să cunoască limba maghiară?”, se întreabă editorialistul Daily Express, Chris Roycroft-Davis.