in

Evacuat prin SMS înainte de termen. Proprietarul: Ești „un țigan român și un idiot”!

Un român din orășelul Radcliffe (Marea Britanie, 170 mile de Londra) a fost evacuat din camera sa din Water Lane cu toate că plătise chiria în avans. Mai mult, iritat că fostul chiriaș anunțase poliția cu privire la maniera agresivă în care se desfășurase “evacuarea”, proprietarul, Andy D., i-a transmis prin SMS un text în care îl numește “idiot” și “țigan român“, reamintind practic clișee ale presei-tabloid din UK, unde românii sosiți pe coasta britanică sunt asociați sporadic cu “grupuri mari de etnie romă (“gypsies”) care cerșesc, fură sau cer beneficii de la Guvern”.

 

SMS “de evacuare” la… 7.30 dimineața

Fără să primească, potrivit legii, o notificare preliminară și practic fără dreptul de a se apăra, românului T. B. i s-au acordat cu larghețe de către proprietar “patru ore pentru plecare”, prin SMS, după ce revenise acasă din tura de noapte. Poliția nu s-a implicat deși fusese sesizată cu privire la maniera agresivă în care s-a desfășurat “evacuarea”:

“Am sesizat poliția la 112, fiindcă mă amenințase că dacă refuz să mă mut, mă duce el în afara casei. Furia lui plecase după ce, în lipsa mea, găsise în camera mea, pe vechiul lui covor, câteva pete. Totul se putea rezolva, mai ales că eram cu plata la zi, dar devenise extrem de agresiv, parcă era într-un fel de extaz ciudat. A fost traumatizant: cu SMS de evacuare la 7.30 dimineața, când eram încă la serviciu. Apoi, sosit în casă, el fiind în camera alăturată, îmi trimitea SMS-uri în care număra cât timp mi-a mai rămas de stat acolo (“You got 90 minutes left”, “Ten minutes” etc.). Metode aproape naziste, nemaiauzite…”, și amintește el.

„Eram extrem de obosit după tura de noapte: am renunțat, mi-am luat bagajele și am plecat spre prima stație de autobuz. Nu știam unde voi pleca, eram încă buimac. Așa ceva nu întâlnisem nici măcar în România. Târziu, după două sau trei ore m-a sunat o femeie-polițist să mă întrebe dacă mai sunt la cazarea din Radcliffe. I-am spus că sunt plecat demult, hărțuit de proprietar. Ulterior vizitei Poliției, individul , auto-intitulat proprietar Landlord, mi-a transmis un SMS batjocoritor în care eram denumit «țigan român» și ˍ«idiot». Aveam pe atunci trei locuri de muncă, vreau să zic lucram legal în trei locuri, plăteam taxe către UK dar m-am simțit cu această ocazie, tratat ca reprezentant al unei națiuni de mâna a doua sau a treia. Îmi amintesc că singura mea spaimă la acel moment era că, fără locuință, eram sub risc să îmi pierd și joburile. Dacă oameni precum acest Andy reprezintă proverbiala politețe britanică, eu mâine aș părăsi țara asta. Când îmi amintesc însă de mizeria în care se scaldă România, am 100 de motive să rămân”, a mai spus românul.

Sesizări fără rezultat

Românul a sesizat Consiliul Local Bury dar și alte instituții care au expertiză în domeniu precum Ombudsman-ul, Shelter Charity etc. A primit doar confirmări de primire a sesizărilor, dar nu a existat niciun rezultat. Mai mult, Poliția Whitefield i-a comunicat că nu se poate implica în disputele între chiriași și proprietari , iar Consiliul Local Bury i-a transmis că nu se poate implica dat fiind că nu a existat un Agreement de închiriere între părți.”S-au spălat pe mâini“, spune românul. ” Andy D., așa-zis Landlord, venise din Africa de Sud și primise la Radcliffe un mic apartament cu living, două camere, uscător, bucătărie și baie. El îmi vorbea adesea de prietenii lui din Local Council Bury, urma ca acel Consiliu sa îi reînnoiască de exemplu și baia cu obiecte sanitare noi, pe cheltuiala comunității. Îmi spusese că apartamentul era al Consiliului Bury, administrat printr-o societate privată, deci practic el îmi subînchiriase camera.

Italianul dormea în uscător

“…Știu asta fiindcă într-o zi sosise la noi un inspector de la acea societate ca să verifice un scandal al lui Andy D. cu vecinii lui de la parter”, continuă românul relatarea odiseei sale din Radcliffe. ” Individul desființase uscătorul – unde înainte își făcea nevoile cățelul său, Millo, iar acolo îl culca pe jos – direct într-un sac de dormit, că nu cumpărase încă pat –  pe un italian numit Matteo – un tip negricios, cu ochelari mari, partenerul lui de “țigări sociale”.

Mie îmi închiriase o cămăruță, unde abia încăpeau un pat și un dulăpior. Lună de lună îi solicitasem gazdei mele să îmi facă un Contract de Închiriere, dar fără rezultat. Faptul că am fost trimis în stradă arbitrar și abuziv se datorase evident lipsei Contractului. Am întrebat la Consiliul Bury dacă faptul că A.D. nu îmi dăduse un contract locuind pe o proprietate a lor era o problemă de legalitate pentru ei și am mai întrebat dacă fuseseră anunțați că italianul Matteo era cazat în uscătorul transformat în dormitor. Nu am primit răspuns. De aceea, sfătuiesc toți românii aflați în Marea Britanie: refuzați să închiriați în Anglia dacă nu aveți încă de la început Contracte de închiriere cu proprietarii imobilelor.”

Traian George Crișan

Cazul româncei discriminate în Hull. Holiday Inn Express: „Nu a fost vorba despre criterii rasiste”

Reacție a MAE în cazul tinerei discriminate în Hull: „astfel de situații nu trebuie să se mai repete”

INCREDIBIL! Jignită și discriminată la un hotel din Anglia. „NU PRIMIM ROMÂNCE, SUNT PROSTITUATE!”

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

România pe locul 5 în topul mondial al consumatorilor de alcool

Alertă în Europa din cauza brânzei de oaie din România