Cei doi extremiști britanici reținuți în Ungaria într-un tren ce se îndrepta spre România, la câteva ore după atacurile teroriste din Paris, au fost expulzați în Marea Britanie și își așteaptă sentința.
Omar Brooks, de 40 de ani, a fost reținut de polițiștii maghiar pe 14 noiembrie, în localitatea de frontieră Lokoshaza. Alături de el călătorea un alt suspect, Simon Keeler, de 44 de ani, cunoscut ca și “primul terorist musulman alb din Marea Britanie.”
Cei doi se aflau într-un tren cu destinația România, iar Brooks, supranumit Abu Izzadeen, avea interdicția de a părăsi Marea Britanie fără permisiunea autorităților.
Atunci când i s-a cerut să prezinte un act de identitate, britanicul le-a dat autorităților din Ungaria un Coran.
Brooks și Keeler au mai fost condamnați pentru infracțiuni de terorism și sunt asociați cu grupul extremist interzis al-Muhajiroun.
În fața instanței, procurorul a spus că cei doi ar fi trebuit să notifice autoritățile înainte de a părăsi țara. El a mai declarat că nu există nicio dovadă că Brooks ar fi intenționat să se întoarcă în Marea Britanie.
Cei doi au recunoscut că au încălcat obligațiile ce le reveneau în temeiul Legii luptei împotriva terorismului.
Brooks provine dintr-o familie de jamaicani, s-a născut creștin dar s-a convertit la Islam la vârsta de 17 ani. El a fost închis în 2008 timp de patru ani și jumătate pentru finanțarea terorismului și incitare la atacuri împotriva forțelor armate ale SUA și Marea Britanie.
Keeler a făcut, de asemenea, 15 luni de închisoare pentru finanțarea terorismului.
Cunoscut sub numele de Sulayman Keeler, el a fost descris ca fiind “primul terorist musulman alb din Marea Britanie.”
Acesta a fost achitat în luna iulie 2015 pentru planificare unei călătorii în Siria unde dorea să se alăture Isis, fiind găsit în remorca unui camion în timp ce avea de gând să părăsească ilegal țara pe la Dover.
Keeler s-a născut într-o familie romano-catolică în Crawley, West Sussex, și a declarat umagistraților maghiari, după arestarea sa, că nu vrea să fie trimis în Anglia. El a spus că vrea să se alăture familiei sale care se află în Turcia.
Brooks și Keeler vor afla sentința pe 8 ianuarie 2016.