in

România și Marea Britanie, relații de peste 135 de ani. Prima vizită a premierului Cameron în țara noastră

Mediafax publică o analiză a relațiilor din România și Marea Britanie, în ziua vizitei la București a premierului Marii Britanii, conservatorul David Cameron. Se are în vedere referendumul pe care guvernul britanic a anunțat că îl pregătește pentru 2007, pentru ieșirea din UE, dar și un istoric al vizitelor pe care înalții oficiali britanici le-au făcut în România, de-a lungul timpului.

 

„Deși la începutul acestui an s-au împlinit 135 de ani de relațiile bilaterale între cele două state, vizitele oficiale ale premierilor britanici în România au fost foarte rare în ultimele două decenii,

Astăzi, premierul britanic David Cameron face prima sa vizită oficială în România, în cadrul unui turneu iniţiat în contextul negocierilor pentru reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană, dar şi pe fondul crizei imigranţilor şi al riscurilor teroriste”, scrie Mediafax citată de Capital.

„David Cameron a promis că va organiza până la sfârşitul anului 2017 un referendum privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană. Premierul Marii Britanii încearcă să îi convingă pe liderii ţărilor europene să susţină ideile sale în sensul reformării Uniunii Europene şi pentru reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu Blocul comunitar. Subiectul ar urma să fie prioritar la viitorul summit al Consiliului European din 17-18 decembrie, la care ar urma să participe şi premierul român Dacian Cioloş.

Liderul de la Londra a anunţat patru obiective în negocierile privind reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană – protejarea pieţei unice în sensul respectării intereselor economice britanice, intensificarea spiritului concurenţial al UE, limitarea procesului de integrare europeană şi restricţionarea accesului angajaţilor străini la indemnizaţii sociale britanice.

Însă ajungerea la un acord privind reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu UE va fi o sarcină “dificilă”, avertiza, în noiembrie, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. “Solicitările Marii Britanii sunt foarte dure. Trebuie să spun că va fi cu adevărat o sarcină dificilă să ajungem la un acord”, declara Donald Tusk, care va coordona negocierile cu Londra privind reformarea Uniunii Europene şi reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu Blocul comunitar. Tusk a atras atenţia că nu există garanţii privind ajungerea la un acord până în decembrie în negocierile cu Marea Britanie.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Francois Hollande, au semnalat că sunt deschişi negocierilor, trasând însă o “linie roşie” în jurul unui subiect-cheie care nu va face obiectul discuţiilor – principiul liberei circulaţii în spaţiul UE. Un alt punct controversat al planului liderului de la Londra, care ar necesita modificarea Tratatului UE, se referă la restricţionarea accesului angajaţilor europeni la indemnizaţii sociale în Marea Britanie. Cameron ar vrea ca Marea Britanie să limiteze accesul la indemnizaţii sociale, iniţiativa fiind contestată dur de state central şi est-europene precum Polonia, Cehia şi Slovacia.”

Puteți citi continuarea articolului în Capital.

David Cameron, pentru prima oară în România. Ce va discuta premierul Marii Britanii cu președintele Iohanni

Financial Times: Cameron trebuie să îl convingă pe Iohannis dacă vrea renegociere cu UE

Scandalul alocațiilor: România a aprobat TACIT reforma austro-britanică a ajutoarelor sociale din UE

Consilierului lui Ponta: Iohannis își bate joc de diaspora. „Mergeţi voi şi fiţi iobagii Europei”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

David Cameron, pentru prima oară în România. Ce va discuta premierul Marii Britanii cu președintele Iohannis

Colinde românești la Londra