in

David Cameron, pentru prima oară în România. Ce va discuta premierul Marii Britanii cu președintele Iohannis

Premierul britanic, David Cameron, face miercuri, 9 decembrie, prima sa vizită oficială în România, în cadrul unui turneu iniţiat în contextul negocierilor pentru reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană, dar şi pe fondul crizei imigranţilor şi al riscurilor teroriste, scrie Mediafax.

 

La Bucureşti, premierul britanic va avea întrevederi cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, dar şi cu premierul Dacian Cioloş, aceasta fiind prima vizită oficială pe care Cameron o face în România.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere cu David Cameron şi în luna iunie, la Bruxelles, cu ocazia summitului UE-CELAC. Iohannis declara atunci că, la întâlnirea pe care a avut-o cu premierul britanic, a susţinut că locul Marii Britanii este în interiorul Uniunii Europene şi că o eventuală ieşire a acestei ţări ar slăbi atât poziţia Blocului comunitar, cât şi pe cea a Londrei.

Cameron a promis că va organiza până la sfârşitul anului 2017 un referendum privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană și încearcă să îi convingă pe liderii ţărilor europene să susţină ideile sale în sensul reformării Uniunii Europene şi pentru reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu Blocul comunitar.

Subiectul ar urma să fie prioritar la viitorul summit al Consiliului European din 17-18 decembrie, la care ar urma să participe şi premierul român Dacian Cioloş, mandatat de preşedintele Klaus Iohannis.

Înaintea vizitei la Bucureşti, David Cameron va merge, miercuri dimineaţă, la Varşovia, unde Guvernul conservator polonez îi împărtăşeşte poziţiile relativ eurosceptice. Cu toate acestea, Polonia va primi cu reticenţă planurile britanice privind limitarea accesului imigranţilor comunitari la indemnizaţii sociale.

Săptămâna trecută, David Cameron s-a aflat în vizită în Bulgaria, unde a lăudat măsurile luate de Guvernul Boiko Borisov pentru limitarea imigraţiei extracomunitare. El a atras reacţii din partea organizaţiilor pentru drepturile omului, dat fiind că Bulgaria a construit un gard metalic pe un segment al frontierei cu Turcia.

“Marea Britanie a menţinut şi va menţine întotdeauna propriile frontiere. Noi nu suntem în Spaţiul Schengen. Dar este important ca Europa să aibă frontiere externe puternice, iar aici, în Bulgaria, vedem un Guvern angajat în mod absolut în acest sens”, afirma David Cameron.

Turneul lui David Cameron are loc şi în contextul crizei imigraţiei extracomunitare care afectează Uniunea Europeană, al riscurilor teroriste şi al tensiunilor dintre NATO şi Rusia.

Financial Times: Cameron trebuie să îl convingă pe Iohannis dacă vrea renegociere cu UE

Scandalul alocațiilor: România a aprobat TACIT reforma austro-britanică a ajutoarelor sociale din UE

Consilierului lui Ponta: Iohannis își bate joc de diaspora. „Mergeţi voi şi fiţi iobagii Europei”

Ce îi scriu românii din Spania lui Iohannis: „De ce legați imaginea românilor de cea a beneficiarilor de ajutoare sociale?”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

A jefuit o bătrână de 86 de ani. Este incredibil ce motiv a invocat românul

România și Marea Britanie, relații de peste 135 de ani. Prima vizită a premierului Cameron în țara noastră