in

Săptămâna în care se decide soarta Brexit. La ce concluzii au ajuns Londra și Bruxellesul

Soarta Brexit-ului se decide în această săptămână, cu tentative ale Londrei și ale Uniunii Europene în vederea ajungerii la un acord, relatează AFP.

În prezentarea programului său de politică națională cu ocazia tradiționalului Discurs al Reginei, ce va fi prezentat luni, 14 octombrie, premierul britanic Boris Johnson va pune accentul pe dorința sa de a realiza Brexitul la 31 octombrie.

Totuși, Londra și UE s-au arătat prudente în legătură cu șansele lor de divorț amiabil, negocierile intense desfășurate și în weekend la Bruxelles neînregistrând progrese asupra chestiunii spinoase a frontierei irlandeze post-Brexit.

„Rămâne mult de lucru pentru a depăși impasul”, a estimat duminică negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier.

În ceea ce îl privește pe Boris Johnson, acesta a apreciat că un acord privind Brexit încă este posibil – un scenariu preferat de premierul britanic, chiar dacă el s-a declarat pregătit să scoată țara din UE și în absența unui acord -, dar a subliniat că rămâne „o considerabilă muncă de depus”.

Discuțiile tehnice continuă, dar este prea puțin timp la dispoziție pentru ca cele două tabere să reușească să ajungă la un acord.

Liderii europeni se vor reuni joi și vineri pentru un summit la Bruxelles, prezentat drept cel al ultimei șanse pentru a se putea evita o ieșire din UE fără acord sau o a treia amânare care ar prelungi incertitudinea privind calea pe care o va urma Regatul Unit după 46 de ani în clubul european.

Londra şi Bruxellesul nu reușesc să ajungă la un numitor comun asupra manierei de a se evita, după Brexit, o revenire la o frontieră fizică între provincia Irlanda de Nord (ce face parte din Regatul Unit) şi Republica Irlanda, care va rămâne membră a UE, şi de a se menține astfel pacea pe insula Irlanda.

În absența convenirii unui acord până la 19 octombrie, o lege adoptată în septembrie îl obligă să solicite o amânare de trei luni a Brexitului în lipsa unui compromis. Boris Johnson a repetat categoric că nu va cere amânarea, dar lucrurile continuă să fie neclare asupra manierei în care premierul britanic va acționa în continuare.

Această cerere de amânare ar trebui să fie aprobată în unanimitate de celelalte state membre, o solicitare care ar fi judicios de acceptat dacă ar fi prezentată, în opinia lui Juncker.

BREXIT: Cetățenii europeni care nu se înregistrează pentru noul statut în UK vor fi extrădați

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Președintele Autorității Electorale Permanente, despre românii din diaspora: „Se duc la vot pentru o cafea și un suc”

Premieră controversată: Regina Marii Britanii nu a purtat coroana imperială în Parlament