in

Tânăr mort în accident rutier. Familia nu are bani de repatriere



O familie din Mehedinți încearcă să facă rost de bani pentru a aduce în țară trupul unui tânăr mort într-un accident rutier în Marea Britanie.

Mama acestuia, scrie Adevărul, și-a dat acordul telefonic pentru prelevarea de organe, crezând că astfel va putea să își aducă fiul acasă.

Alexandru Zianu Vasiliu, în vârstă de 24 de ani, a plecat de acasă în urmă cu doi ani, în Marea Britanie, iar în ultima vreme locuia în Addlestone, Surrey, acolo unde și lucra, fără forme legale însă.

Potrivit mamei tânărului, Mihaela Vasiliu, din Gvardeniţa (Mehedinţi), Alexandru și-a pierdut viața pe 11 iulie, poliția informând-o că fiul său a căzut de pe bicicletă și s-a lovit cu capul de un stâlp de iluminat.

Femeia mai susține că pe 13 iulie a fost sunată de un medic de la Royal London Hospital, care i-a spus că starea fiului său este foarte gravă și i-a cerut acordul pentru prelevarea de organe.

„Mi s-a comunicat că i s-a deteriorat creierul de bază şi că nu se mai poate face absolut nimic. M-au contactat din nou spre seară şi mi-au spus că acea comisie de doctori este hotărâtă să-l scoată de sub aparate, deoarece creierul este deja mort.”

„Mi-au spus că dacă vreau şi sunt de acord să-i cedez organele. Am fost de acord pentru a salva alte vieţi, m-au ţinut o noapte întreagă la telefon, întrebându-mă de toate bolile de care a suferit fiul meu de-a lungul anilor. I-au luat rinichii, ficatul, pancreasul, plămânii, corneea de la ochi, iar inima mi-au spus că nu este în totalitate bună. Mi-au menţionat că în decurs de două trei zile vor face repatrierea copilului şi că prelevarea nu se face contracost. Le-am spus că nici nu aveam de gând să cer bani, ca mamă am vrut doar să fac bine altor persoane şi neavând puterea financiară m-am gândit că îmi vor aduce trupul copilului meu acasă”, a declarat Mihaela Vasiliu pentru Adevărul.

Însă, după ce i s-a spus că operația de prelevare de organe a reușit, femeia nu a mai fost contactată de nimeni.

Cu ajutorul unei prietene din Petroșani a încercat să ia legătura cu persoanele care au sunat-o pentru prelevarea de organe, însă la numărul respectiv nu mai răspunde nimeni, mai scrie Adevărul.

Mihaela Vasiliu a mai spus că a cerut sprijinul autorităților din România, însă acestea nu au făcut decât să o trimită la o firmă de pompe funebre, care i-a cerut 3.200 de euro pentru a se ocupa de transportul fiului său în țară.

Suma este însă prea mare pentru mama tânărului, care trăiește doar dintr-un ajutor social.


Anunț UMANITAR! Un tânăr a murit în Marea Britanie. Se strâng bani pentru repatriere

Noi detalii despre moartea românului de 21 de ani pe un șantier din Leyton

Doi fraţi din Iaşi s-au sinucis din cauza jocurilor de noroc

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Se caută măcelari cu experiență. Veți trece prin „testul cuțitului”

Haos la granița cu Franța. Sute de noi încercări de a trece ilegal prin Eurotunel