in

A fost anunțată data summitului pentru semnarea acordului între Marea Britanie și Uniunea Europeană

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunțat că summitul pentru oficializarea acordului privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va avea loc pe 25 noiembrie.

„Dacă totul decurge bine, va exista un summit extraordinar pentru finalizarea și oficializarea acordului privind Brexit. Acesta va avea loc duminică, 25 noiembrie, la ora locală 09:30”, a declarat Tusk, la Bruxelles.

Negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au declarat miercuri, 14 noiembrie, că s-au înregistrat „progrese decisive” pentru a asigura o ieșire ordonată a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din UE.

Tot miercuri, Guvernul de la Londra a căzut de acord cu privire la termenii ieșirii țării din UE.

Acordul acoperă toate elementele retragerii Regatului Unit din UE: drepturile cetățenilor, aspectele financiare, perioada de tranziție, guvernarea, protocoalele privind Irlanda, Gibraltarul și Ciprul, precum și o serie de alte probleme implicate de ieșirea țării din blocul comunitar.

Acordul are în vedere luarea în iulie 2020 a unei decizii privind încheierea unei noi înțelegeri pentru a asigura o frontieră irlandeză deschisă după încheierea perioadei de tranziție post-Brexit, la finalul anului 2020.

Începe săptămână critică pentru Brexit și pentru premierul Theresa May. Am putea asisita la plecarea sa din funcție

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Moarte cumplită pentru un tânăr român, în Anglia. Mașina în care se afla a intrat cu peste 200 km/h pe contrasens

Plymouth. Magazine de telefonie, „călcate” de o bandă de infractori români