in

Boris Johnson despre ridicarea totală a restricțiilor pe 21 iunie: „Trebuie să mai așteptăm un pic”

Premierul britanic a declarat că oamenii trebuie să aștepte un pic mai mult înainte de a afla dacă restricțiile se încheie pe 21 iunie, adică în mai puțin de trei săptămâni.

Boris Johnson a reiterat că nu există „nimic în acest moment care să arate că nu putem continua cu Pasul 4” din foaia de parcurs a Guvernului.

„Dar trebuie să fim precauți”, a adăugat el, spunând că ratele de infectare cresc.

„Am știut întotdeauna că se va întâmpla acest lucru”, a spus prim-ministrul, potrivit Metro.

„Ceea ce trebuie să rezolvăm este în ce măsură programul de vaccinare ne-a protejat suficient de mult, în special persoanele în vârstă și vulnerabile, împotriva unei noi creșteri și acolo mă tem că datele sunt încă ambigue”, a continuat el.

În acest moment, rata deceselor care implică COVID în Anglia și Țara Galilor este la cel mai scăzut nivel din ultimele opt luni.

Încă o lună de lockdown? Oamenii de știință avertizează că varianta indiană ar putea cuprinde toată Marea Britanie

S-au înregistrat 9.860 de decese din toate cauzele în săptămâna care s-a încheiat pe 21 mai, potrivit Oficiului pentru Statistică Națională (ONS). Dintre acestea, doar 1,1% (107 decese) au menționat coronvirulsul pe certificatul de deces.

Ultima dată când proporția a fost atât de scăzută a fost în săptămâna care s-a încheiat pe 11 septembrie 2020, când decesele cauzate de virus au reprezentat 1% din decese.

În vârful celui de-al doilea val, în săptămâna care s-a încheiat pe 29 ianuarie, Covid-19 a reprezentat 45,7% dintre decesele înregistrate.

Cifrele guvernamentale au arătat că marți, 1 iunie, au fost raportate zero decese de Covid-19 în Marea Britanie.

Datele separate de NHS Anglia arată că numărul pacienților spitalizați cu Covid-19 din Anglia a scăzut cu 98%, față de vârful celui de-al doilea val.

Erau 776 de pacienți cu Covid-19 în spitale în Anglia, începând cu ora 8:00, la 1 iunie – în scădere de la 34.336, la 18 ianuarie.

Sir John Bell, profesor de medicină la Universitatea Oxford, a declarat pentru BBC Radio 4 că cifrele actuale „nu par prea intimidante”, dar trebuie să „treacă câteva săptămâni” înainte ca guvernul să ia decizia finală dacă redeschiderea din 21 iunie poate continua.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 5 In medie: 3.4]

Nomazii irlandezi i-au stricat liniștea reginei. Și-au făcut camping pe pajiștea din fața Castelului Windsor

Un român spune că părăsește Marea Britanie din cauza agresivității post-Brexit: „Ne-am săturat de toate astea”