Menu
in ,

Boris Johnson, prima declarație după ce a reintrat în pâine: „Este prea devreme să relaxăm măsurile, al doilea vârf ar fi un dezastru”

Premierul Boris Johnson s-a întors la îndatoririle sale de șef al Guvernului britanic, după ce s-a luptat săptămâni întregi cu coronavirusul și a făcut prima declarație în fața jurnaliștilor.

În prima sa declarație dată în fața reședinței din 10 Downing Street, Johnson a ținut să le transmită britanicilor că în înțelege pe cei care doresc relaxarea măsurilor, însă acest lucru este prea curând să se întâmple acum.

Iată declarația lui Boris Johnson, așa cum a fost redată de cotidianul The Guardian:

„Pot observa consecințele pe termen lung ale restricțiilor, la fel de clar ca oricine și, da, împărtășesc în totalitate îngrijorările voastre, care sunt și ale guvernului. Totuși, trebuie să recunoaștem că există riscul unui al doilea vârf [al pandemiei]. Riscul de a pierde controlul asupra virusului și permiterea propagării ar însemna nu numai un nou val de decese și de infectări, ci și un dezastru economic, fiind nevoiți să oprim toată țara și întreaga economie și să reimpunem restricții cu pagube mai mari și de mai mare durată.

Numărul deceselor scade abrupt în Marea Britanie, astăzi cea mai mică cifră din această lună

Boris Johnson este nerăbdător să se întoarcă la muncă, pentru a învinge pandemia

Și așa știu că este greu și vreau să fac ca această economie să se miște cât mai repede, dar refuz să arunc la gunoi tot efortul și sacrificiul poporului britanic.

Pentru a nu risca un al doilea focar major și o pierdere uriașă de vieți, dar și copleșirea NHS, vă rog să continuați să aveați răbdare, deoarece cred că suntem acum la sfârșitul primei faze a acestui război, iar în ciuda tuturor suferințelor suntem atât de aproape de succes”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version