O fotografie apărută în mediul online îl acuză din nou pe premierul britanic, Boris Johnson, că a încălcat restricțiile impuse chiar de el și a organizat o petrecere în timpul ultimului lockdown din Anglia.
Boris a fost fotografiat la masă, cu vin și brânzeturi, alături de soția sa și de câțiva angajați, în grădina din Downing Street, în timpul lockdown-ului, arată The Guardian.
Fotografia a fost publicată de The Guardian în urma negării premierului de săptămâna trecută că a existat un eveniment social vineri, 15 mai 2020, care a inclus vin, băuturi spirtoase și pizza, în interiorul și în afara clădirii guvernului.
Purtătorul de cuvânt al lui Johnson a spus că personalul din Downing Street „lucra în grădină după-amiaza și seara”.
„O palmă dată publicului britanic”
Cu toate acestea, imaginea ridică serioasă semne de întrebare cu privire la această afirmație. Se văd sticle de vin, lipsește distanțarea socială, iar 19 persoane sunt adunate în grupuri, pe terasa și gazonul din Downing Street.
La acea vreme, amestecul social între gospodării era limitat la două persoane, care se puteau întâlni doar în aer liber și la o distanță de cel puțin doi metri.
La locurile de muncă, îndrumările arătau că întâlnirile trebuiau să aibă loc numai dacă „era absolut necesar”.
Angela Rayner, liderul adjunct al Partidului Laburist, a descris fotografia drept „o palmă dată publicului britanic”, adăugând: „Prim ministrul ne arată în mod constant că nu are niciun respect pentru regulile pe care le pune în aplicare pentru restul. Băutură și petrecere până seara târziu [la nr. 10], când noi ceilalți aveam voie să facem doar o plimbare zilnică.”
Oamenii nu aveau voie să se întâlnească în lockdown
În noua imagine publicată de The Guardian, Boris Johnson și Carrie, care pare să-și țină copilul nou-născut în brațe, sunt fotografiați la o masă pe care este o tavă cu brânză și vin, împreună cu două persoane despre care se crede că sunt un funcționar public și un consilier.
În acea zi, Matt Hancock, pe atunci ministrul Sănătății, a susținut o conferință de presă, la ora 17:00, îndemnând oamenii să respecte regulile și să nu profite de vremea bună din weekend pentru a socializa în grupuri.
Boris Johnson trebuie să demisioneze dacă se constată că a mințit cu privire la petrecerea de Crăciun
La acea vreme, școlile erau încă închise, pub-urile și restaurantele erau închise, cu controale stricte asupra întâlnirilor dintre oameni.
Sursele publicației menționate au descris evenimentul ca fiind unul cu o atmosferă „de sărbătoare”
„Primul ministru s-a dus la domiciliul său la scurt timp după ora 19.00. Un număr mic de membri ai personalului care trebuia să lucreze a rămas în grădina din Downing Street pentru o parte a după-amiezii și a serii”, a afirmat purtătorul de cuvânt.
Astfel, scrie The Guardian, se înțelege că premierul susține că oamenii consumă alcool la locul de muncă, dacă întâlnirea nu încălca reglementările de la acea vreme.