Comisia Europeană a cerut Regatului Unit să-și clarifice „cât mai curând posibil” intențiile cu privire la ieșirea din Uniunea Europeană și a estimat că intervenția premierului Theresa May în fața parlamentului de la Londra nu a adus nimic nou în poziția guvernului de la Londra cu privire la Brexit, transmite EFE.
„Urmărim îndeaproape dezbaterea parlamentară din Regatul Unit. Solicităm Regatului Unit să-și clarifice intențiile cât mai curând posibil și în acest stadiu nu avem nimic nou de spus de la Bruxelles pentru nu există nimic nou de la Londra”, a semnalat la conferința zilnică de presă purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas.
„Singurul element nou” este decizia guvernului britanic de a elimina taxa de 65 de lire sterline percepută cetățenilor comunitari care solicită statutul de rezident permanent (“settled status”), a adăugat Schinas.
Premierul Theresa May și-a manifestat dorința de a depăși impasul din dosarul Brexitului printr-un demers care să urmărească obținerea unor concesii din partea Uniunii Europene în ceea ce privește clauza „backstop” pentru frontiera nord-irlandeză, deși până în prezent europenii au refuzat orice renegociere a acordului respins săptămâna trecută de parlamentul britanic, refuz confirmat încă o dată de purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.
May le-a promis parlamentarilor că va accepta o implicare sporită a lor în procesul Brexit pentru a scoate din impas negocierile cu UE și astfel să reușească încheierea unui acord. Clauza care prevede că Regatul Unit va rămâne în uniunea vamală și în piața unică europeană până când Londra și Bruxelles vor găsi o soluție mai bună în privința frontierei nord-irlandeze, indiferent cât timp ar dura acest lucru nu a fost agreată de parlamentarii britanici susținători ai ieșirii din UE, fapt ce a contribuit la respingerea acordului în Camera Comunelor.
Premierul britanic a respins totodată ideea unui nou referendum, despre care a spus că i-ar încuraja pe cei care doresc să divizeze Regatul Unit și ar submina democrația prin anularea referendumului desfășurat în 2016.
Theresa May a spus că nu poate exclude o ieșire fără acord, însă parlamentarii britanici adversari ai Brexit au început să redacteze propuneri de amendamente la acordul avansat de Theresa May, prin care vor încerca să amâne ieșirea sau să transfere către parlament controlul procesului de ieșire din UE pentru a o împiedica pe Theresa May să decidă un Brexit fără acord.