in

Britanicii sunt nemulțumiți de prestația premierului Theresa May în negocierile pentru Brexit



Majoritatea britanicilor nu sunt de acord cu prestația prim-ministrului Theresa May în negocierile pentru Brexit și sunt sceptici că situația din Regatul Unit se va îmbunătăți după ieșirea din UE.

Aceasta este concluzia unui sondaj de opinie publicat, marți, de Reuters. Pe de altă parte, potrivit unui studiu al Biroului Național de Statistică, moralul britanicilor este unul ridicat.

Proporția britanicilor nemulțumiți de felul în care se poartă negocierile pentru ieșirea din UE a crescut la 66%, doar 27% dintre aceștia având încredere că se va reuși încheierea unui acord convenabil. În același timp, 47% sunt sceptici, indică rezultatele sondajului realizat de ORB International.

Pentru prima dată, numărul britanicilor care spun că nu sunt de acord că Brexit-ul va ajuta economia țării l-a depășit pe cel al britanicilor care sunt de acord cu acest lucru.

Lipsa unor progrese clare în negocierea ieșirii din UE a generat temeri privind părăsirea structurilor europene fără o perioadă de tranziție, așa cum cer oamenii de afaceri.

În plus, Theresa May trebuie să facă față acum și scandalurilor de hărțuire sexuală care afectează parlamentul britanic, în contextul în care nu dispune de o majoritate clară în legislativ și nu își permite să piardă din mandatele conservatorilor, mai arată Reuters.

Brexit. Ministrul Diasporei, întâlnire cu negociatorul șef Michael Barnier

Guvernul Marii Britanii a refuzat să facă public adevărul despre Brexit. „Nu ar trebui să publicăm așa ceva”

Brexit. Începe a șasea rundă de negocieri. Londra dorește o intensificare a negocierilor

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cifre șocante avansate de un parlamentar român. 12 milioane de români în afara granițelor?

VIDEO – MAE a lansat un clip despre Brexit. „Statul român este pregătit să facă față oricărei situații”