Cei care fac exerciții fizice în parc ar trebui să poarte măști atunci când aleargă pe lângă alții, spune un om de știință de la Oxford.
Trish Greenhalgh, profesor în științe medicale de îngrijire primară la Universitatea din Oxford, a declarat pentru Good Morning Britain: „Nu există nicio îndoială că virusul este în aer, nu există nicio îndoială că îl poți lua dacă inspiri după ce altcineva a expirat”.
Aceasta spune că alergând pe lângă alții în timp ce „pufăi și gâfâi” ar putea reprezenta un „pericol”, iar cei care fac exerciții ar trebui să alerge în spații largi, unde nu se află lângă alte persoane.
Totodată, un oficial al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a avertizat că este prematur și nerealist să credem că pandemia se va termina la sfârșitul anului 2021.
Dr. Michael Ryan, directorul programului de urgență al OMS, a declarat vaccinurile ar putea ajuta cel puțin la reducerea spitalizărilor și a deceselor până la sfârșitul anului.
Dar a avertizat spunând că nimic nu este garantat în ceea ce privește evoluția epidemiei.
Acest lucru este demonstrat și de noile variante ale coronavirusului. Astfel, tulpina braziliană care a ajuns și în Marea Britanie este mai infecțioasă și capabilă să reziste imunității naturale, arată un studiu efectuat la Manaus, citat de The Independent.
Varianta detectată pentru prima dată în Brazilia este estimată a fi aproximativ de două ori mai infecțioasă decât alte forme mutante ale virusului și poate rezista parțial imunității date de o infectare anterioară, sugerează cercetările.
Experții au avertizat că cercetarea nu poate fi utilizată pentru a prezice ce se poate întâmpla în Marea Britanie și spun că nu arată că vaccinurile nu vor funcționa împotriva variantei braziliene.