in

Numărul cererilor britanicilor pentru cetățenia franceză a crescut de zece ori



Ministerul de Interne al Franței a anunțat că 3.173 de britanici au solicitat cetățenia franceză în 2017, față de 386 în 2015.

Astfel, remarcă The Guardian, britanicilor care solicită cetățenia franceză a crescut de aproape 10 ori în numai trei ani.

În anul referendumului pentru Brexit, 2016, au existat 1.363 de cereri.

Potrivit Le Figaro citat de The Guardian, mulți solicitanți au fost motivați de considerații precum evitarea cozilor la aeroporutri și la terminalele Eurostar sau pur și simplu de dorința de a avea dreptul la asistență medicală în UE după ce Marea Britanie părăsește uniunea.

Fiona Mougenot, o femeie din Marea Britanie care conduce o firma de consultanță pe probleme de imigrație din Franța, a declarat că se ocupă de mai mult de 20 de cereri de naturalizare depuse în 2017, multe dintre ele determinate de dorința oamenilor de a-și păsta cetățenia europeană și de minimiza problemele birocratice.

„Pentru majoritatea, motivația primară este să rămână european. Mulți nu au putut vota la referendum, sunt îngroziți de perspectiva unui Brexit și se simt trădați. Franța este vitală pentru ei, deoarece viața lor este aici, dar dincolo de Franța, este Europa, ei nu vor să renunțe”, a declarat Mougenot.

The Guardian a scris în octombrie 2017, că cel puțin 17.000 de britanici au căutat cetățenia unui alt stat membru al UE în acel an, cu răspunsuri la cererile către 20 de ambasade și ministere de interne din Londra.

În timp ce aproape toate țările care au furnizat cifre care arată o creștere semnificativă, cererile cetățenilor britanici pentru naturalizare au crescut de aproape opt ori în Italia, de cinci ori în Germania și s-au dublat în Suedia, Danemarca, Finlanda, Olanda și Austria.

Pregătiți de Brexit. Britanicii își fac pașapoarte irlandeze

Britanicii vor cetățenie germană. Biroul Federal de Statistică: ”Legătura cu Brexit-ul pare clară”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Nigel Farage și-ar dori un al doilea referendum: „Votul ar fi și mai puternic pentru ieșirea din UE”

Serviciul britanic de sănătate (NHS), în criză? Zeci de mii de operații amânate, lipsă acută de personal