Menu
in

BREAKING NEWS! Certificatele COVID din UE, recunoscute în Marea Britanie. Când va fi făcut anunțul oficial

Certificatele COVID din UE, recunoscute în Marea Britanie. Regatul Unit este pe cale să pună capăt carantinei pentru persoanele vaccinate în UE. Astfel, Guvernul britanic este acum în discuții dacă măsura de scutire de carantină a celor care vin din țările UE ce se află pe lista galbenă se va aplica doar pentru Anglia sau pentru toată Marea Britanie.

Planurile de redeschidere călătoriilor internaționale sunt așteptate să fie anunțate azi, 28 iulie,  miniștrii britanici fiind pregătiți să permită persoanelor care au fost complet vaccinate în SUA și Uniunea Europeană să evite carantina dacă sosesc din țări de pe lista galbenă.

Măsura ar aduce beneficii pentru milioane de oameni, care ar putea, în sfârșit, să se reunească cu familiile și prietenii lor din Marea Britanie. De asemenea, măsura ar ajuta companiile din sectoarele aviației și turismului care au fost puternic afectate de pandemie.

În prezent, numai cei care au fost vaccinați prin NHS sunt eligibili pentru un „Covid pass”, care le permite să treacă peste cele 10 zile de carantină dacă sosesc dintr-o țară de pe lista galbenă.

Românii vaccinați în țară nu sunt scutiți de carantină în Marea Britanie. Regatul Unit nu recunoaște certificatele UE

Săptămâna trecută, ministrul vaccinurilor, Nadhim Zahawi, a confirmat că cei care au fost vaccinați în străinătate și sunt înregistrați la un medic de familie în Marea Britanie, li se va putea, din august, recunoaște aceste doze, scrie The Guardian.

Însă anunțul a fost criticat de britanicii care locuiesc în străinătate, care au spus că NHS este un sistem bazat pe rezidență, astfel încât cetățenii britanici care locuiesc în străinătate ar fi în continuare în afara unei astfel de măsuri.

Miniștrii se vor întâlni azi pentru o reuniune a comitetului de operațiuni COVID și pentru a semna planurile de a începe tratarea britanicilor care au fost complet vaccinați în SUA și UE la fel ca pe rezidenții din Marea Britanie.

De asemenea, cetățenilor americani care dețin un card de vaccinare și cei din UE care folosesc așa-numitele certificate COVID UE li se vor recunoaște documentele, atât timp cât vaccinurile pe care le-au făcut sunt autorizate și în Marea Britanie.

Tot azi se va stabili dacă Spania va fi adăugată pe lista „galben plus”. Întreaga zonă continentală, precum și Insulele Baleare, care au fost retrogradate, în urmă cu câteva săptămâni, de pe lista verde, sunt expuse riscului.


BREAKING NEWS! Certificatele COVID din UE, recunoscute în Marea Britanie…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version