Menu
in

Circ în guvernul Boris: Artizanul „restricțiilor” din Marea Britanie și-a dat demisia după ce a fost prins încălcând regulile impuse populației

Omul de știință guvernamental Neil Ferguson, în vârstă de 51 de ani, ale cărui sfaturi au dus la restricțiile impuse de executivul britanic, și-a dat demisia după ce a fost vizitat de mai multe ori de amanta sa, încălcând astfel propriile dispoziții.

Ferguson, poreclit „Profesorul Lockdown”, este cel care l-a convins pe Boris Johnson să impună blocarea din cauza coronavirusului, scrie Daily Mail.

Acesta a renunțat la rolul său de guvern, după ce s-a descoperit că a încălcat restricțiile pe care le-a creat pentru a se întâlni în secret cu iubita sa căsătorită.

Astfel, profesorul Neil Ferguson, în vârstă de 51 de ani, i-a cerut amantei sale, Antonia Staats, în vârstă de 38 de ani, să călătorească prin Londra, până la domiciliul său, de cel puțin de două ori, în ciuda faptului că celor 66 de milioane de locuitori ai Marii Britanii, li se cere să stea în casă și să nu iasă decât pentru lucruri esențiale.

Restricţiile în Marea Britanie NU vor fi ridicate mai devreme de sfârșitul lunii mai

Oamenii de știință de la Imperial College din Londra: „260.000 de britanici și-ar putea pierde viața dacă guvernul nu va lua noi măsuri cu privire la coronavirus”

El a fost catalogat drept „ipocrit arogant” chiar în ziua în care cifra morților din Marea Britanie a urcat la cel mai înalt nivel din Europa.

Epidemiologul, directorul Centrului MRC pentru analiza globală a bolilor infecțioase de la Imperial College, Londra, a fost autorul raportului care conține predicția potrivit căreia coronavirusul ar putea ucide 500.000 de britanici – convingându-l pe premierul că trebuie să ia măsuri restrictive începând cu 23 martie.

Cu toate acestea, chiar pe 30 martie, Antonia Staats, care locuiește împreună cu soțul ei și cei doi copii  într-o casă de 1,9 milioane de lire sterline din sudul Londrei, a traversat capitala pentru a-și vizita iubitul, care avertizase locuitorii că restricțiile vor avea loc până în iunie. Pe 8 aprilie, în ciuda faptului că prietenul ei, un student la 30 de ani, prezenta simptome de coronavirus, Staats i-a făcut o nouă vizită lui Ferguson, potrivit Telegraph.

Ea a insistat că vizitele sale nu au fost ipocrite, pentru că se s-ar afla într-o „relație deschisă”.

Într-o declarație, omul de știință, care este căsătorit și are un fiu, dar se pare că este separat de soția sa, a recunoscut că a „comis o eroare de judecată”, dar a afirmat că a considerat că este „imun” la boală, iar amanta sa la vizitat doar după ce și-a revenit din Covid-19.

Numărul de bolnavi de Covid din Italia scade sub 100.000, numărul de decese crește ușor

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version