Menu
in

Comisia Europeană va publica recomandările cu privire la negocierea Brexit

Comisia Europeană a anunțat marţi, 11 aprilie, că va publica pe 3 mai recomandarea privind negocierea Brexit-ului. De asemenea, negociatorul-şef al executivului european la tratativele cu guvernul Marii Britanii, Michel Barnier, desfăşoară deja consultări în această chestiune cu celelalte 27 de state membre ale blocului comunitar, transmite EFE.



„Barnier se află în contact cu cele 27 de state membre, acesta este nucleul activităţii sale, pe măsură ce ne apropiem de summitul european din 29 aprilie, unde liniile directoare politice pentru negocierea articolul 50 vor fi, sperăm, aprobate şi ulterior vom avea recomandarea Comisiei pe 3 mai’, a arătat purtătorul de cuvânt al executivului comunitar, Margaritis Schinas.

De asemenea, oficialul din Comisia Europeană a apreciat drept „firesc” faptul că Barnier discută acest subiect cu statele membre pentru a se „asigura că procesul avansează într-un mod ordonat”.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a publicat pe 31 martie proiectul liniilor directoare pentru negocierea Brexitului, aceste linii directoare urmând să fie aprobate prin consens de către liderii celor 27 de state la summitul extraordinar din 29 aprilie. Patru zile mai târziu, executivul comunitar va transmite Consiliului recomandarea sa privind negocierile cu Londra.

Brexit. Băncile din Marea Britanie se pregătesc să își mute operațiunile

Parlamentul European a aprobat rezoluția Brexit: Marea Britanie are de plată 60 de miliarde de euro. Farage: „Vă comportați ca MAFIA! Nu mai cumpărăm autoturisme germane”

Marea Britanie ar putea permite cetățenilor UE să circule liber după Brexit. Nu pentru mult timp…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version