in

Credeați că am scăpat de iarnă? Vremea rece se întoarce în Marea Britanie. Zăpadă, ploi și vânturi puternice



Vremea rea cu ploi abundente, vânturi puternice și mai multă zăpadă va da bătăi de cap locuitorilor Marii Britanii în perioada care urmează.

Astfel, un front cald din sud-vest, în mișcare către nord-vest, va aduce ploi miercuri și joi, însoțite de vânturi puternice, scrie Metro care citează Biroul de Meteorologie.

De asemenea, în ultima parte a săptămânii vor reveni temperaturile reci.

Potrivit purtătoarei de cuvânt al biroului, Nicky Maxey, a declarat că, vineri și sâmbătă există posibilitatea ca ploaia să se transforme în lapoviță și ninsoare.

Ea a spus că este posibil să se emită mai multe avertismente galbene de vânturi puternice. Maxey a anunțat că temperaturile în Londra vor scădea până la 5 grade Celsius, în timpul zilei, în week-end, în timp ce în zonele rurale vor ajunge la zero grade și chiar mai mici.

Din această cauză există un risc de cădere de zăpadă duminică, însă nu se va ajunge la problemele de la începutul lunii.

Și primele zile ale săptămânii viitoare vor fi reci, a mai spus ea.

O avertizare meteorologică a fost deja emisă pentru partea de est a Irlandei de Nord, pentru ploi torențiale, de miercuri după-amiază, până joi de dimineață, pe parcursul căreia se pot produce inundații.

Vremea rea din Marea Britanie provoacă perturbări ale traficului. Căi ferate închise, zboruri suspendate

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Theresa May ordonă cea mai mare acțiune de expulzare a spionilor ruși din ultimii 30 de ani

Impactul Brexit asupra vieții cetățenilor din Marea Britanie și din UE. Unii sunt îngrijorați, alții dau vina pe cei de la Bruxelles