Menu
in

Crescătorii britanici de porci cer cu disperare relaxarea legilor imigrației: „Intrăm în colaps”

Crescătorii de porci din Marea Britanie susțin că o combinație între Brexit și pandemia de COVID-19 a declanșat un exod al muncitorilor est-europeni din abatoare și unitățile de procesare, astfel că porcii rămân în fermele din Marea Britanie.

Mai mult, aceștia atrag atenția că, pe măsură ce porcii acumulează în greutate, ca urmare a timpului suplimentar petrecut la fermă, riscă să treacă de greutatea maximă de la care abatoarele impun penalități fermierilor pentru că porcii devin mai greu de procesat.

Două surori care au o fermă de porci în Yorkshire i-au transmis deja un mesaj premierului Boris Johnson: „relaxați regulile stricte privind măcelarii imigranți, în caz contrar veți vedea cum sectorul cărnii de porc va intra în colaps din cauza lipsei de muncitori care că proceseze animalele care rămân în ferme și devin excesiv de grase”, transmite Reuters.

Crescătorii de porci: „Suntem într-o situație foarte proastă”

Așadar, în timp ce unii fermieri au început să sacrifice porcii, alții precum Kate Morgan și Vicky Scott încearcă cu disperare să-și păstreze animalele până când vor putea fi trimise la abator.

„Presiunile sunt mai mari ca niciodată, emoțional este absolut epuizant, financiar este paralizant. Suntem într-o situație foarte proastă”, a declarat Kate Morgan.

Marea Britanie: Porci sănătoși uciși și aruncați la gunoi din cauza lipsei de muncitori

Crescătorii de porci aveau profituri mici chiar și în cele mai bune perioade, însă acum pierd bani pentru fiecare porc vândut, susține sindicatul fermierilor National Farmers Union, care încă de acum două săptămâni avertiza că 150.000 de porci ar putea fi sacrificați.

Kate Morgan și Vicky Scott spun că din cauza reducerii cu 25% a capacității abatorului cu care lucrau aproximativ 5.000 de porci au rămas în grajduri. Morgan a spus că deși ea și sora fac tot ce pot pentru a evita o sacrificare în masă, presiunile sunt foarte mari. „Facem tot felul de jonglerii, încercăm să punem porcii acolo unde poate nu ar trebui să fie doar pentru a depăși această situație”, spune Kate Morgan.

Recent, premierul Boris Johnson a declarat că firmele din Marea Britanie trebuie să scape de „drogul” mâinii de lucru ieftine a emigranților și să investească în tehnologie și salarii mai mari pentru a putea recruta suficienți muncitori britanici.

În replica, fermierii britanici spun că au investit fonduri în tehnologie și pentru a păstra angajații grație unor salarii mai mari. Problema lor este la abatoare și la firmele de procesare unde măcelarii sunt deseori mai eficienți decât mașinile.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version