Menu
in

Criza carburanților din Marea Britanie. 90% din benzinării au rămas fără combustibil

Aproximativ 90% din stațiile de benzină din marile orașe din Marea Britanie au rămas luni, 27 septembrie, fără combustibil, pe fondul gravei crize a carburanților, arată Reuters.

Britanicii au ajuns să stea la cozi care se întind pe kilometri întregi pentru a putea cumpăra, după ore bune de așteptare, benzină care a ajuns să se fie distribuită în rații, scrie și BBC

Criza a creat mari probleme în lanțurile de aprovizionare, de la alimente până la combustibil. Unele benzinării s-au închis, iar la altele s-au format cozi de mașini care s-au întins pe kilometri.

Asociația Transportatorilor Rutieri a estimat că Marea Britanie are nevoie de aproximativ 100.000 de șoferi de vehicule grele, iar criza de forță de muncă a fost agravată atât de pandemia de COVID-19, cât și de Brexit.

În schimb, guvernul britanic și companiile petroliere spun că nu sunt motive de panică. Autoritățile au anunțat crearea unui sistem de vize temporare în încercarea soluționării crizei de șoferi de camion, chiar dacă acest plan a fost criticat pe motiv că oferă doar o soluție pe termen scurt.

Continuă panica în Londra. Cozi uriașe la benzinării de la 6.30 dimineața

Compania petrolieră BP a declarat duminică că aproape o treime din benzinăriile sale britanice au rămas fără benzină sau motorină. Proprietarii unor pompe de benzină au fost nevoiți să raționalizeze vânzarea combustibilului, arată Reuters.

Cele mai afectate zone sunt cele urbane din Regatul Unit. Irlanda de Nord nu e afectată de această criză, arată BBC. Guvernul britanic ar putea ajunge chiar în situația de a pune armata să se ocupe de distribuția benzinei în stațiile de alimentare cu carburanți.

Panica provoacă problemele de aprovizionare

Asociația Retailerilor din Industria Petrolului (Petrol Retail Association – PRA) a declarat că două treimi din cele 5.500 de benzinării ale asociației sunt complet goale, în vreme ce restul „vor seca în curând”.

Directorul PRA a dat vina pe așa-zisele „cumpărături din panică”, cauzate de criza șoferilor din Marea Britanie care provoacă, la rândul ei, o serie de probleme de aprovizionare pentru mai multe industrii, inclusiv pentru supermarketuri și rețelele restaurantelor de tip fast-food.

Ieșirea din UE a Marii Britanii a însemnat pierderea unui uriaș rezervor de mână de lucru. Peste 50.000 de emigranți au plecat din Marea Britanie în al doilea semestru al anului trecut, potrivit unor estimări guvernamentale, iar analiștii se așteaptă la un număr și mai mare în acest an.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 6 In medie: 4]
Exit mobile version