in

Cum poate fi oprită imigrația după Brexit. Muncitorii români, vize pentru 2-3 ani, fără acces la beneficii



Muncitorii calificați români și polonezi ar trebui să primească vize de lucru de 2-3 ani, după Brexit, pentru a se stopa imigrația, arată un studiu privind migrația post-Brexit, citat de The Times.

De asemenea, ar trebui să fie pusă la dispoziția persoanelor între 18 și 30 de ani cu calificare inferioară o viză de 2 ani pentru a putea lucra doar în hoteluri, restaurante și fast-food-uri, se arată în raportul dat publicității de organizația MigrationWatch. Același studiu arată că ar trebui reluat programul sezonier pentru agricultură care să permită șederea pe o perioadă mai mică de un an a celor din UE.

Alp Mehmet, vicepreședinte al grupului MigrationWatch, care militează pentru reducerea imigrației, a declarat că propunerile vor duce la scăderea imigrației, probabil cu aproximativ 100.000 de persoane pe an.

„De asemenea, ar încetini creșterea actuală rapidă a populației și, pe termen mediu, vom ușura presiunea asupra infrastructurii, spitalelor, școlilor și locuințelor”, a spus acesta.

Mehmet crede că Marea Britanie trebuie să rămână în continuare deschisă studenților și vizitatorilor din Uniunea Europeană.

MigrationWatch propune mai multe categorii de lucrători care să poată veni în Marea Britanie:

  1. Cei cu studii superioare dacă au un salariu de peste 30.000 de lire sterline pe an, cum este acum cazul cetățenilor din afara Uniunii Europene;
  2. Cei cu experiență intermediară precum zidarii, instalatorii, electricienii, pe o perioadă de până la 3 ani. Pentru aceștia, angajatorii ar urma să plătească o taxă suplimentară, pentru a se încuraja pregătirea cetățenilor britanici. Acești lucrători nu ar beneficia de niciun fel de ajutor social pe perioada șederii în Regatul Unit;
  3. Persoanele care desfășoară activități independente;
  4. Persoane între 18-30 de ani care să ocupe locuri de muncă în sectorul alimentar și în ospitalitate. Aceste persoane nu ar avea, de asemenea, acces la beneficii.

De cealaltă parte, scrie The Times, ministrul de Interne, Amber Rudd, dorește să permită oricărui cetățean UE care își poate găsi un loc de muncă să trăiască și să lucreze în Regatul Unit.

Conservatorii, program electoral naționalist și anti-imigrație

Cheia negocierilor dintre Marea Britanie și UE: libertatea de mișcare pentru cetățenii europeni și restricționarea imigrației

Financial Times: Noi restricții pentru cetățenii UE. Iată cum vor funcționa controalele asupra imigrației în UK după Brexit

Ministrul Imigrației din UK vrea ca angajatorii britanici să plătească „Taxa pe români”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO – Român filmat în timp ce fura donațiile unui centru pentru bolnavii de cancer. Ce spun românii din UK despre el

Strigător la cer! Și-a vândut fiica de 16 ani proxeneților pentru 100 de euro. Fata a ajuns prostituată în Marea Britanie