in

Cum va fi România afectată de un eventual Brexit

Mai mult de 170.000 de români locuiesc în prezent în Marea Britanie, potrivit statisticilor și este evident că vor fi afectați de un potențial Brexit, scrie The Independent.

Românii, ca și alți europeni din Marea Britanie, trimit acasă o sumă considerabilă de bani, iar oamenii sunt îngrijorați de faptul că un vot pentru părăsirea Uniunii Europene ar putea restricționa drepturile românilor de a lucra in Marea Britanie.

Vorbind despre un potențial Brexit, premierul român, Dacian Cioloș, a declarat într-un interviu pentru Le Monde: „Britanicii vor decide ce este cel mai bine pentru ei și eu sunt sigur că vor face acest lucru într-un mod rațional, ținând cont de ceea ce vor pierde în această perspectivă”.

El a adăugat că, la fel ca alte state membre, România este preocupată de impactul economic al Brexit.

 

Este de așteptat ca exporturile țării către Marea Britanie să fie grav afectate, potrivit The Independent. Marea Britanie este a cincea destinație pentru exporturile românești – cu o pondere de 4% din total sau echivalentul a 2,3 miliarde de euro.

Atac rasist fără precedent într-un magazin românesc: „După referendum veți închide de tot și veți pleca în țara voastră”

Profesor la ASE, în favoarea BREXIT. „Se vor întoarce românii să muncească acasă”

Ryanair coboară prețurile cu ocazia referendumului

Trafalgar Square: Miting pro-UE, perturbat de o manifestație a susținătorilor Brexit

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Profesor la ASE, în favoarea BREXIT. „Se vor întoarce românii să muncească acasă”

Nu cunoşti limba engleză, lucrezi la curăţenie sau în construcţii, dar ţi-ai dori altceva mai bun?