Manifestul electoral al conservatorilor pentru alegerile de pe 8 iunie garantează încetarea liberei circulații și ieșirea Marii Britanii de pe piața unică a Uniunii Europene, dar și scoaterea țării de sub incidența Curții Europene de Justiție, dezvăluie Daily Mail.
Surse din cadrul partidului au declarat pentru cotidianul citat că aripa dură a conservatorilor afirmă că cele trei măsuri sunt esențiale pentru protejarea rezultatului referendumului de anul trecut.
„În momentul în care britanicii au votat pentru a părăsi UE, ei au votat pentru a se pune capăt liberei circulații, au votat pentru ca noi să avem control asupra legilor noastre și pentru a nu mai fi supuși Curții Europene de Justiție”, va conține manifestul conservatorilor.
„Ne vom asigura că vom negocia cea mai bună înțelegere posibilă cu UE, o înțelegere care va acoperi diferitele probleme de care oamenii sunt cu adevărat preocupați în ceea ce privește asigurarea controlului frontierelor noastre, controlul legilor noastre și controlul banilor noștri”, se va mai arăta în programul electoral al premierului Theresa May.
O sursă din Partidul Conservator a declarat: „Toți candidații conservatori trebuie să se supună manifestului, pentru a da un mandat mai puternic. De asemenea, va fi un mesaj către Camera Lorzilor care nu trebuie să stea în calea acestui mandat.”
Dominic Raab, fost ministru conservator al justiției, a salutat de planul, spunând: “Este o mișcare sensibilă, dar care este în concordanță cu promisiunile făcute de premier.”
Alegeri generale anticipate în UK, în iunie. Parlamentul britanic a votat propunerea premierului
BREXIT-UL SE CLATINĂ! LOVITURĂ DE TEATRU: Theresa May anunță alegeri anticipate în luna IUNIE