Menu
in

Drumul spre libertate în Marea Britanie. Următorii pași pentru ieșirea din lockdown pe 12 aprilie, 17 mai și 21 iunie. Ce restricții se vor relaxa începând de săptămâna viitoare

Premierul britanic Boris Johnson nu se abate de la planul său de deblocare a economiei din Marea Britanie, chiar și în condițiile în care țara ar putea intra în al treilea val al pandemiei de coronavirus.

Ieșirea treptată din lockdown a început prin înapoierea copiilor înapoi la școală, pe 8 martie, și reinstaurarea regulii celor șase, pe 29 martie.

Pe 5 aprilie, premierul a prezentat următorii pași ai națiunii britanice spre libertate.

El a spus că succesul vaccinului este a pus sub control boala și Marea Britanie este pe drumul de recuperare din pandemie.

Iată cum deblocarea va decurge ieșirea din lockdown pe tot parcursul primăverii și verii, prezentată de The Sun.

12 aprilie

În prima zi de ridicare majoră a restricțiilor, se vor redeschide magazinele neesențiale și frizeriile.

Britanicii se vor putea bucura din nou de o halbă în grădinile =pub-urilor, atât timp cât rămân la mese.

Nu vor mai exista reguli care să te oblige să comanzi mâncare sau care să oblige localurile să se închidă la ora 22.00.

Pub-urile și restaurantele vor putea oferi locuri în aer liber cu serviciu la mase. Distanțarea și regula celor șase vor rămâne în vigoare.

Sălile de sport se vor redeschide pe 12 aprilie, dar numai pentru exerciții individuale. Nu vor fi permise cursurile pentru grupuri.

Rezidenții britanici nu au putut merge la frizer sau la un salon de coafură din ianuarie.

Restricțiile privind nunțile vor fi relaxate și ele începând cu 12 aprilie, numărul de participanți fiind limitat însă la 15 persoane.

De asemenea, grădinile zoologice și alte atracții în aer liber, cum ar fi parcurile tematice și cinematografele drive-in se vor redeschide.

Boris Johnson confirmă noua etapă a relaxării. Terasele se deschid peste o săptămână. Ce a spus premierul despre călătoriile în străinătate

Grupurile de până la 15 persoane, fără a fi luați în considerare copiii cu vârsta sub cinci ani, se vor putea întâlni și în interior.

Britanicii sunt îndemnați să respecte măsurile de distanțare socială, inclusiv regula celor șase, și să continue să lucreze de acasă dacă pot.

17 mai

Această zi va marca eliminarea multor restricții existente în prezent în Marea Britanie.

Pub-urile, cinematografele și sălile de bingo și vor redeschide porțile, iar fanii vor putea din nou să participe la competiții sportive și la concerte live pe stadioane și arene, respectând distanțarea socială.

Stadioanele = vor fi limitate la o capacitate de 25%, de până la 10.000 de suporteri.

Evenimentele mai mici în aer liber vor fi limitate la o capacitate de 50%, până la 4.000 de fani, iar evenimentele din interior la 50% sau până la 1.000 de persoane.

Stadionul Wembley va găzdui în iulie semifinale și finale Euro 2020. Totodată, numărul de participanți autorizați la nunți va crește la 30.

Britanicii au fost avertizați să nu rezerve încă vacanțe de vară în străinătate, deoarece interdicția de a călători în străinătate poate să nu fie ridicată la 17 mai.

Boris Johnson a avertizat că acest lucru este „încă prea devreme” din cauza riscului de a permite unor noi variante Covid să intre în țară.

A fost confirmat un sistem de tip semafor care clasifică țările în funcție de nivelul lor de pericol de infectare.

Doar turiștilor care merg în țările din lista verde, cu o bună rată a vaccinărilor și cu cifre scăzute ale Covid, li se va permite să evite carantina.

21 iunie

Pașapoartele pentru vaccinuri trebuie introduse în câteva luni, pentru a restabili prezența la meciurile de fotbal, sărbători și petreceri.

Guvernul este pe cale să introducă certificatele Covid la timp pentru sfârșitul lockdown, pe 21 iunie.

Conform planului, proprietarii pot fi obligați să ceară dovezi de vaccinare de la clienți, dacă doresc să renunțe la regulile de distanțare socială.

Cluburilor de noapte li se va permite să funcționeze pentru prima dată, din martie anul trecut.

De asemenea, se speră că vor fi anulate și restricțiile pentru nunți, cu o decizie care urmează să fie luată mai aproape de data finală, pe baza numărului de decese și a succesului vaccinării.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version