Menu
in

În Regatul Unit intră în vigoare regula celor șase. Britanicii, încurajați să își toarne vecinii

Șeful Poliției din Regatul Unit, Kit Malthouse, a declarat că britanicii ar trebui să îi toarne pe vecinii care încalcă regula celor șase și se întâlnesc cu mai multe persoane în locuințele lor.

Malthouse a spus în această dimineață, 14 septembrie, că oamenii care surprind pe cineva că are în vizită peste șase persoane, ar trebui să cheme polițiștii.

El a declarat pentru BBC Radio 4, citat de The Sun: „Ceea ce sperăm să vedem pentru regula celor șase este ceea ce am văzut în întreaga perioadă de restricții. În cele din urmă, trebuie să recunoaștem cu toții, că avem o datorie individuală față de sănătatea noastră colectivă și sperăm că această perspectivă va prevala. Există numărul la care oamenii pot suna și raporta problemele, dacă doresc”.

Noile reguli pentru oprirea răspândirii coronavirusului arată că britanicii se pot întâlni doar în grupuri de șase persoane – sau vor fi pasibili de amenzi amenzi de 100 de lire sterline dacă vor încălca regula.

Petrecere cu peste 50 de invitați în Nottingham. 10.000 de lire sterline amendă

Dar în Scoția și Țara Galilor, copiii nu se adaugă la numărul total, ceea ce înseamnă că întrunirile de familie nu au fost total excluse.

Malthouse a declarat în timpul restricțiilor că a existat o creștere a numărului de oameni care-i spionau pe vecini și apoi raportau poliției încălcarea restricțiilor.

El a spus: „Dacă oamenii cred că a existat o contravenție, atunci opțiunea le este deschisă. Dacă sunt îngrijorați și văd (că alții încalcă regula) ar trebui (să sune numărul care nu este de urgență)”.

Pe de altă parte, președintele Consiliului Național al Șefilor Poliției Naționale, Martin Hewitt, a declarat că oamenii ar trebui să încerce să discute cu vecinii lor care încalcă regulile, înainte de a chema polițiștii.

El a spus: „Odată adoptate aceste reguli și regulamente, acestea sunt literă de lege. Dacă oamenii încalcă în mod deliberat legea, ne așteptăm ca membrii publicului să își asume responsabilitatea de a raporta acest lucru…

“Dar cu toții trebuie să ne asumăm responsabilitatea, ca familii, ca indivizi ca întreprinderi, trebuie să ne asumăm cu toții responsabilitatea.”

Amenzile pentru încălcarea regulilor pot crește până la 3.200 de lire sterline dacă oamenii continuă să ignore limita adunărilor sociale.

Și ministrul de interne, Priti Patel, a declarat că persoanele care vor încălca legea în mod repetat vor avea cazier judiciar.

Oricine se întrunește într-un grup de mai mult de șase în interior sau în afară încalcă legea, potrivit noilor norme.

Pub-urile, barurile și restaurantele trebuie, de asemenea, să ia detaliile clienților sau riscă amenzi de 1.000 de lire sterline.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version