in

Klaus Iohannis se întâlnește cu Theresa May: „Vreau să o încurajez un pic”

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, 14 decembrie, că va avea o întâlnire cu premierul britanic, Theresa May, pentru a o încuraja în ceea ce privește situația Brexitului.

Iohannis a menționat că, deși Uniunea Europeană vrea un acord, acesta nu poate fi renegociat, potrivit Mediafax.

Am de gând să mă întâlnesc cu doamna May, o bilaterală scurtă, ca să o încurajez un pic. Noi ne dorim un acord, Uniunea își dorește acest acord, dar nu poate fi renegociat”, a declarat președintele, la Bruxelles.

„Aici lucrurile sunt foarte clare, însă dorim să dăm toate asigurările care se pot da, asigurări politice că dorim să mergem mai departe, dorim o relație viitoare foarte bună. Temerea în Marea Britanie este că vom împinge renegocierea unui acord ac calendam. Nimeni nu are astfel de intenții. Este o chestiune teoretică, juridică, dar noi nu ne dorim așa ceva. Asta vrem să explicăm părții britanice, că vrem o relație bună, vrem o relație viitoare care funcționează foarte bine. Aceste asigurări putem să le dăm fiecare în parte”, a adăugat Iohannis.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a transmis Marii Britanii că trebuie să exprime clar ceea ce își dorește în ceea ce privește acordul pentru Brexit, dar că nu va exista o renegociere, potrivit BBC.

Informațiile Comisiei privind pregătirile în cazul unui Brexit fără acord vor fi publicate pe 19 decembrie. Juncker a transmis că Uniunea Europeană va intensifica pregătirile pentru scenariul ieșirii Marii Britanii din Blocul comunitar fără un acord.

Prim-ministrul britanic Theresa May a explicat în cadrul summitului dificultățile întâmpinate în ceea ce privește obținerea aprobării Parlamentului britanic.

Parlamentul britanic va vota dacă aprobă sau nu acordul dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană, pe tema Brexit, până la data de 21 ianuarie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Spărgător de locuințe român, dădea lovituri în Bournemouth. Poliția îl caută încă pe complicele său

Ambasadorul Dan Mihalache: „Brexitul nu are un impact semnificativ”