Organizația „Vote Leave” a fost desemnată de oficial Comisia Electorală britanică să conducă campania pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit), la referendumul din 23 iunie, relatează Reuters.
Această alegere este însă contestată de un grup rival, „Leave”, condus de Arron Banks, un om de afaceri și finanțator de campanii electorale. El cere nici mai mult, nici mai puțin, amânarea referendumului pentru luna octombrie.
Acesta a declarat pentru The Telegraph că a luat deja legătura cu avocați și va contesta decizia Comisiei Electorale. „Avem un milion de susținători, ei nu au decât câțiva politicieni conservatori”, a declarat Banks. El a mai spus că Leave are susținerea UKIP, în timp ce Vote Leave este un grup conservator care se va lupta tot cu conservatorii care susțin rămânerea în UE. „Este o nebunie”, a spus Banks.
Organizația „Vote Leave” va avea la dispoziție 7 milioane de lire sterline și un grant de până la 600.000 de lire sterline în vederea acoperirii costurilor administrative.
Potrivit The Guardian, „Vote Leave” este susținută de politicieni precum Michael Gove, Boris Johnson și Chris Grayling.
”După o analiză atentă, comisia a decis că Vote Leave a demonstrat mai bine că dispune de structurile necesare pentru a garanta că opiniile altor participanți la campanie sunt deplin reprezentate”, a declarat directorul executiv al Comisiei Electorale, Claire Bassett.
„Vrem ca cele 350 de milioane de lire sterline pe care le trimitem Bruxellesului săptămânal să le cheltuim pentru prioritățile noastre, precum sistemul național de sănătate. Vom continua să lucrăm constructiv cu oricine dorește să participe la campania Leave”, a spus un purtător de cuvânt al organizației.