in

Marea Britanie: 10 ani de închisoare pentru cei care mint cu privire la țara de unde vin. 1.750 de lire sterline vor trebui să plătească cei care intră în carantină la hoteluri

Cei care ajung în Marea Britanie și mint autoritățile cu privire la faptul că au fost în țări cu tulpini mutante de Covid pot fi pedepsiți cu 10 ani de închisoare, potrivit noilor reguli ale guvernului.

De asemenea, ministrul sănătății, Matt Hancock confirm faptul că cei veniți în Regatul Unit vor trebui să facă trei teste COVID, iar mii de camere de hotel sunt pregătite pentru cei care vor intra, de luni, în carantină.

Ministrul Sănătății a declarat, în această după-amiază, că nu are de ce să își ceară scuze pentru măsurile incredibil de dure, avertizând că protejarea Regatului Unit de tulpinile mutante este o „misiune critică”.

El a mai spus că guvernul va elabora în curând un nou pachet legislativ care va prevedea noi infracțiuni de ascundere față de autorități a călătoriilor într-una dintre țările de pe „lista roșie”, arată Daily Mail.

TOȚI cei care sosesc în Marea Britanie, obligați să facă TREI teste COVID

De luni, toți cei sosiți în Marea Britanie vor trebui să facă trei teste pentru coronavirus – unul înainte de plecare și două în timpul perioadei de izolare. Cei care nu reușesc să facă acest lucru ar putea fi pedepsiți cu amenzi de mii de lire sterline.

Hancock a declarat, de asemenea, că 4.600 de camere sunt asigurate de guvern, la 16 hoteluri, astfel încât sistemul „carantinei” să poată funcționa așa cum a fost planificat.

Toți cei care intră în țările din „lista roșie” trebuie să stea în camere timp de 10 zile și vor trebui să plătească 1.750 de lire sterline pentru o cameră.

Nerespectarea carantinei va fi pedepsită cu o amendă de până la 10.000 de lire sterline, a spus Matt Hancock.

Toți ceilalți călători vor trebui, de asemenea, să prezinte un rezultat negativ efectuat înainte de a veni în Marea Britanie și apoi alte două teste în timp ce sunt izolați acasă sau în alte spații de cazare private.

Hancock a declarat că refuzul de a se testa va fi pedepsit cu o amendă de 1.000 de lire sterline, în prima fază și 2.000 de lire sterline în a doua.

El a spus că persoanele care mint dacă au fost în țările „listei roșii” riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani, în temeiul unei noi legi.

Hancock a spus: „Noile măsuri se bazează pe acțiunile dure pe care le-am întreprins deja”.

El a adăugat: „Fiecare pasager trebuie să aibă un rezultat negativ cu 72 de ore înainte de a călători în Marea Britanie și să stea în carantină timp de 10 zile. Sosirea în această țară implică un proces de două săptămâni pentru toți.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

TOȚI cei care sosesc în Marea Britanie, obligați să facă TREI teste COVID

Noua tulpină COVID din Marea Britanie, depistată la un nou-născut din România