Menu
in

Marea Britanie combate varianta Omicron printr-o nouă campanie de vaccinare

Peste 1.500 de centre suplimentare vor fi deschise în Marea Britanie în farmacii și spitale, pentur noua campanie de vaccinare. Vor apărea ca „pomii de Crăciun”, a anunțat premierul Boris Johnson azi, într-o conferință de presă.

Totodată, armata va asigura suplimentarea personalului de la centrele de vaccinare, 400 de militari fiind trimiși în noile locații. Astfel, toți cei eligibili se așteptă să facă al treilea vaccin până la finele lunii ianuarie.

Boris Johnson a anunțat cu această ocazie că joi, 2  decembrie va face vaccinul de rapel, arată BBC.

„Este timpul pentru un alt mare efort britanic de vaccinare, am mai făcut-o și o vom face din nou, să nu dăm acestui virus o a doua șansă”, a adăugat premierul.

Șeful Moderna: Vaccinurile actuale vor trebui modificate pentru varianta Omicron

Reluând comentariile sale din weekend, Johnson a spus că situația este „incomensurabil mai bună decât era acum un an”, datorită succesului vaccinării din Marea Britanie.

El spune că măsurile luate sunt „proporționale” și „de precauție” și sunt făcute „în timp ce oamenii de știință descoperă noua variantă Omicron”.

Boris Johnson a mai anunțat în conferința de presă că parlamentarii din Camera Comunelor au aprobat noile reglementări privind coronavirusul cu 434 de voturi pentru și 23 împotrivă.


…Marea Britanie combate varianta Omicron printr-o nouă campanie de vaccinare…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 3 In medie: 3.3]
Exit mobile version