Menu
in

Marea Britanie interzice folosirea antenelor 5G produse de chinezii de la Huawei: „Este cel mai potrivit pentru securitatea națională”

Companiile de telefonie mobilă din Marea Britanie nu vor mai putea să achiziționeze echipamente 5G de la producătorul chinez Huawei, începând cu 31 decembrie a.c. De asemenea, vor trebui să elimine toate antenele 5G produse de această companie până în 2027, scrie BBC.

Ministrul Culturii, OIiver Dowden a făcut acest anunț azi, 14 iulie, în Parlamentul britanic. Măsura luată de britanici vine după sancțiunile impuse de Statele Unite pe motiv că Huawei ar reprezenta o amenințare la securitatea națională.

Criticii sunt de părere că Huawei ar avea legături strânse cu guvernul de la Beijing, iar echipamentele sale ar putea fi folosite pentru spionaj.

Toate acuzațiile au fost negate ferm de compania chineză.

Adepții teoriei conspirației 5G au incendiat 20 de relee de telefonie în Marea Britanie

„Nu a fost o decizie ușoară, dar este cea mai potrivită pentru rețelele noastre de telecomunicații, pentru securitatea națională și pentru economie, atât în acest moment, cât și pe termen lung”, a declarat Dowden.

Anterior, Guvernul de la Londra dăduse undă verde companiei Huawei pentru a dezvolta infrastructura 5G în Marea Britanie.

Guvernul nu a considerat necesară eliminarea antenelor 2G, 3G și 4G produse de compania chineză.

În luna mai, SUA au interzis ca Huawei să folosească micro-cipuri fabricate pe teritoriu american, motiv pentru care guvernul britanic a ajuns la concluzia că nu mai poate avea încredere în produsele acestei firme, deoarece chinezii ar putea folosi piese ce provin din surse nesigure.

Noile măsuri ar putea întârzia lansarea tehnologiei 5G în Marea Britanie cu 2-3 ani și ar putea aduce costuri suplimentare de circa 2 miliarde de lire sterline.

Salzburg, obligativitatea purtării măștilor în clădiri și spitale.”Ne așteptăm la un număr din ce în ce mai mare de persoane infectate”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version