Marea Britanie caută voluntari, tineri și sănătoși, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, care să se îmbolnăvească cu COVID-19.
Este vorba despre primul studiu medical autorizat care dorește să expună în mod deliberat participanții la infecția cu coronavirus, pentru a contribui la dezvoltarea unor vaccinuri mai bune, scrie Reuters.
Studiul Universității Oxford a fost lansat în aprilie anul trecut, la trei luni după ce Marea Britanie a devenit prima țară care a aprobat teste pe oameni, care implică infecția cu coronavirus.
Prima fază, încă în curs de desfășurare, a avut ca scop principal aflarea cantității de virus necesare pentru a declanșa îmbolnăvirea.
A doua etapă se va concentra pe determinarea răspunsului imunitar necesar pentru a evita o infecție, au transmis reprezentanții universității britanice.
Cercetătorii sunt aproape de a stabili cea mai slabă infecție posibilă, care asigură că aproximativ jumătate dintre persoanele expuse fac Covid-19 asimptomatic sau ușor. Ei intenționează apoi să expună voluntarii – toți infectați în mod natural sau vaccinați anterior – la acea doză pentru a determina ce niveluri de anticorpi sau de celule T imune sunt necesare pentru a preveni o infecție.
Șeful Moderna: Vaccinurile actuale vor trebui modificate pentru varianta Omicron
„Acesta este răspunsul imunitar pe care trebuie să-l inducem apoi cu un nou vaccin”, a declarat Helen McShane, profesor de vaccinologie la Universitatea Oxford. Rezultatele studiului vor contribui la dezvoltarea viitoare a vaccinurilor mult mai rapid și mai eficient, se mai arată în comunicat.
Imunologii din toată lumea au căutat să identifice cu precizie reacția imunitară pe care un vaccin trebuie să o producă pentru a proteja împotriva bolii, arată Observator.
Oamenii de știință au folosit timp de decenii testele pe oameni pentru a dezvolta tratamente împotriva multor boli infecțioase, dar aceasta este prima cercetare de acest fel cunoscută cu privire la Covid-19.
Participanții vor trebui să fie sănătoși și să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani. Ei vor fi ținuți în carantină timp de cel puțin 17 zile, iar celor care vor dezvolta simptome li se va administra tratamentul cu anticorpi monoclonali Ronapreve de la Regeneron.
…Marea Britanie: Se caută voluntari tineri și sănătoși care să se îmbolnăvească de COVID…