Menu
in

Marea Britanie – semne de revenire. Rezervările la restaurante au crescut, traficul și-a revenit, anunțurile de muncă au atins nivelul dinaintea pandemiei

Rezervările la restaurante, volumul traficului și anunțurile de locuri de muncă au crescut, după ce restricțiile au fost ușurate, însă 17% dintre lucrători sunt încă în șomaj tehnic, conform noilor cifre oficiale.

Datele publicate de Institutul Național de Statistică și citate de Daily Mail arată că rezervările la restaurantele din Marea Britanie au fost la 79% din nivelurile din 2019, pe 12 aprilie – prima zi în care sectorul ospitalității din Anglia și-a redeschis porțile.

În aceeași zi, traficul pe șosele a crescut la 91% din nivelul observat în prima săptămână din februarie 2020.

Între timp, anunțurile pentru locuri de muncă online din Marea Britanie au atins nivelul de pre-pandemie, pe 9 aprilie, cu câteva zile înainte de cea mai recentă relaxare a restricțiilor.

Boris Johnson: Va fi o creștere a numărului de cazuri de COVID, dar nu renunțăm la deblocarea restricțiilor

Noile date arată, de asemenea, că piața locurilor de muncă a revenit, după ce restricțiile au început să fie ridicate.

O mare parte a creșterii anunțurilor de locuri de muncă a fost determinată de o nevoie mai mare în sectorul ospitalității.

Anunțurile de locuri de muncă în domeniul cateringului și ospitalității au înregistrat o creștere de 10% de la 1 aprilie, ajungând la 58% din nivelurile medii din februarie 2020.

Cu toate acestea, cifrele din cel mai recent sondaj ONS sugerează că multe firme și lucrători se confruntă încă cu un drum lung înapoi la normalitate.

Noul sondaj, care făcut în perioada 6 aprilie – 13 aprilie, a constatat că 76% dintre întreprinderi tranzacționau, în timp ce 21% rămâneau temporar închise sau au întrerupt tranzacțiile.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version