in

Milioane de locuri de muncă ar putea dispărea în Europa. Marea Britanie, una dintre țările afectate

Milioane de angajați incluși în programe europene de protecție a locurilor de muncă riscă să-și piardă slujbele în momentul retragerii susținerii guvernamentale, evidențiind dilema cu care se confruntă guvernele în prelungirea sau modificarea subvențiilor publice, scrie Financial Times.

Astfel de programe acoperă 45 milioane de locuri de mun­că, sau o treime din forța de muncă, în Germania, Franța, Ma­rea Britanie, Italia și Spania. Acestora li se atribuie meritul de a ajuta Europa să evite pierderi catastrofale de locuri de mun­că de genul celor suferite de SUA de la începutul pan­de­miei.

Guvernele și-au prelungit în cea mai mare parte schemele până în toamnă, temându-se că o retragere prematură a sprijinului ar putea declanșa pierderi în masă de locuri de muncă. Însă, în condițiile în care cererea şi producția încep să-şi revină, sunt calculate nu numai costurile publice uriașe, ci și riscul ca subvențiile să prindă oamenii în joburi fantomă, neviabile, aceștia neputându-se muta astfel către sectoare cu perspective mai bune pe termen lung.

Marea Britanie va fi lovită de trei valuri de șomaj. Sunt așteptate concedieri în august și octombrie

„Prelungirea schemelor nu va face decât să amâne problema“, arată Katharina Utermohl, senior economist la Allianz. Un studiu recent al asigurătorului arată că 9 milioane de locuri de muncă sunt vulnerabile, fiind în sectoare care continuă să aibe probleme. „Este foarte important să existe alte inițiative“, adaugă Utermohl.

În Europa, sindicatele și angajatorii cer ca guvernele să prelungească schemele de protecție a locurilor de muncă. Multe au făcut-o pentru următoarele câteva luni, în unele cazuri angajatorii suportând cea mai mare parte a costurilor.

Însă nicio mare economie europeană nu a precizat cum intenționează să țintească subvențiile în anumite sectoare, să creeze noi stimulente de angajare sau să instituie programe masive de re-pregătire a forței de muncă.

Astfel de măsuri vor fi necesare pentru a evita pierderi de locuri de muncă în masă sau joburi fantomă, spun analiștii.

Efectele pandemiei: Dacia și Ford au închis fabricile din România și au trimis 20.000 de angajați în șomaj tehnic

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

românce Londra născut infectată

Coşmarul unei românce din Londra care a născut de urgenţă după ce a fost infectată: «Mi-au zis că trebuie să scoată copilul şi că am şanse 50-50 să trăiesc sau să mor»

Boris Johnson va prezenta o nouă relaxare a restricțiilor. Distanțarea, redusă la un metru