Pachetele Amazon vor fi livrate cu drone în Marea Britanie până la sfârșitul anului viitor. Mișcarea face parte din expansiunea dronelor în cadrul comerțului cu amănuntul, serviciul urmând să fie implementat și în Italia și într-un al treilea stat american, pe lângă California și Texas, unde dronele operează deja.
>>> ”Găștile organizate” fură la comandă din supermarketuri în Marea Britanie, mai ales băuturi alcoolice scumpe
Pachetele Amazon vor fi livrate cu drone în Marea Britanie până la sfârșitul anului viitor
Cumpărătorii din Marea Britanie vor putea să își primească pachetele de la Amazon livrate de o dronă până la sfârșitul anului viitor. Gigantul global al comerțului cu amănuntul a declarat că va începe să utilizeze vehicule aeriene fără pilot pentru a distribui bunurile de la unul dintre site-urile sale de livrare în aceeași zi, pentru început. Cu toate acestea, încă nu a fost confirmat locul în care va fi oferit serviciul, dar Amazon va dezvălui locația exactă în lunile următoare, scrie Mirror.
Mișcarea face parte din expansiunea dronelor în cadrul părții de retail a afacerii, serviciul urmând să fie implementat și în Italia și într-un al treilea stat american, pe lângă California și Texas, unde dronele operează deja. În aceste state, dronele Amazon livrează pachete care nu cântăresc mai mult de 2,2 kg (5 lbs).
>>> Cum ești dat afară din casă la Londra „fără vină”: 300 de cazuri pe săptămână. ”Profund îngrijorător”
Anunțăm extinderea livrării Prime Air la nivel internațional
Retailerul a testat anterior o primă versiune a sistemului de livrare Prime Air în Cambridgeshire, în 2016. Însă, Amazon a declarat că nu va mai folosi centrele independente și că, în schimb, va integra dronele în rețeaua sa existentă.
O declarație a companiei a precizat: “Ca parte a eforturilor noastre continue de a inova pentru clienți, suntem încântați să anunțăm extinderea livrării Prime Air la nivel internațional, pentru prima dată în afara SUA. Livrăm pachete cu ajutorul dronelor de aproape un an în California și în Texas.
“Am construit un serviciu de livrare sigur și fiabil și am colaborat foarte strâns cu autoritățile de reglementare și cu comunitățile. Vom continua această colaborare și în viitor pentru a ne asigura că răspundem nevoilor clienților noștri și ale comunităților pe care le deservim.”