in

Partidul Brexit își face simțită prezența la Strasbourg: Farage și ai lui au stat cu spatele când s-a cântat imnul Uniunii Europene

Nigel Farage și europarlamentarii partidului Brexit au considerat că trebuie să își facă simțită prezența în Parlamentul European. Toți eurodeputații acestui partid s-au întors cu spatele în timpul intonării imnului Uniunii Europene, la ceremonia care a avut loc marți, cu ocazia începerii legislaturii noului Parlament European, scrie The Guardian.

Susținătorii lui Nigel Farage au organizat acest protest, în timp ce în sala de la Strasbourg se intona „Oda Bucuriei” a lui Beethoven, informează The Guardian.

Anterior, președintele Parlamentului European Antonio Tajani le-a cerut europarlamentarilor să se ridice în picioare pentru intonarea imnului. „Este vorba de respect. Nu înseamnă că esti de acord cu viziunile Uniunii Europene. Dar dacă asculți imnul unei alte țări, trebui să te ridici în picioare”, a spus Tajani.

Richard Corbett, liderul Partidului Laburist, a descris incidentul ca fiind „o mișcare patetică”.

Fostul lider UKIP a postat pe contul său de Twitter că grupul „și-a făcut simțită prezența” prin această demonstrație.

Europarlamentarii UKIP, sub conducerea lui Farage, au făcut același lucru, la începutul sesiunii Parlamentului European din 2014.

Farage, a încercat să explice acțiunile europarlamentarilor, a declarat pentru Sky News, că „noi am urmat instrucțiunile domnului Tajani”. „Ne-am ridicat pentru intonarea imnului, dar ne-am întors cu spatele”, a adăugat Farage, pentru Sky News.

Probleme pentru șeful Partidul Brexit. Nigel Farage ar putea fi interzis în Parlamentul European

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

S-a spânzurat de dorul familiei plecate la muncă în Anglia

Boris Johnson vrea să propună UE un acord de comerț liber după Brexit