Menu
in

Marea Britanie prelungește schema de ajutor financiar pentru salariați și self-employed: 80% din salariu sau profit până în ianuarie

Ministrul de Finanțe, Rishi Sunak a anunțat prelungirea schemei de ajutor financiar pentru salariați și self-employed până în luna ianuarie.

Sunak a făcut anunțul într-o declarație adresată parlamentarilor, spunându-le că plățile vor rămâne la 80% din salariile oamenilor.

De asemenea, el a confirmat că subvențiile pentru lucrătorii independenți vor fi în procent de 80% din profiturile medii anterioare, din noiembrie până în ianuarie, față de 40%, cât se anunțase anterior.

Politica va fi revizuită în ianuarie, a declarat el în fața parlamentarilor, pentru a „decide dacă circumstanțele economice se îmbunătățesc suficient pentru a cere angajatorilor să contribuie mai mult”.

„Prioritatea noastră cea mai mare rămâne aceeași: protejarea locurilor de muncă și a mijloacelor de trai”, a spus ministrul Sunak.

El a mai spus însă că în aceste condiții va scădea bonusul de păstrare a locurilor de muncă de 1.000 de lire sterline pentru firmele care păstrează personalul.

Parlamentarii britanici dau undă verde pentru LOCKDOWN. 34 de conservatori votează împotriva guvernului. Capul revoltei: fostul premier Theresa May

Sunak a insistat că nivelul ridicat de sprijin este posibil doar datorită forței Marii Britanii – spunând că va acorda cu 2 miliarde de lire sterline mai mult Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord.

Măsurile Ministerului de Finanțe au venit după ce Banca Angliei a pompat încă 150 de miliarde de lire sterline în economie, mărind programul de cumpărare de obligațiuni la 895 de miliarde de lire sterline și avertizând că recuperarea economică din Marea Britanie era deja în scădere.

Se preconizează că economia va scădea cu 2% între octombrie și decembrie, dar Banca Angliei a declarat că Marea Britanie va evita probabil o recesiune dublă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version