in

Premierul scoțian Nicola Sturgeon promite un nou referendum pentru independență dacă va câștiga alegerile din vară

„Va exista un al doilea referendum de independență dacă scoțienii votează pentru un al doilea referendum pentru independență”, a declarat aceasta miercuri în fața parlamentului de la Edinburgh.

Premierul scoțian Nicola Sturgeon a afirmat că va susține un al doilea referendum pentru independență al Scoției dacă partidul său va câștiga alegerile parlamentare din vară, potrivit Euractiv.

Sturgeon a „supraviețuit” săptămâna aceasta unei moțiuni de cenzură, după o perioadă plină de turbulențe politice, în care s-a aflat personal sub presiune, din cauza modului în care guvernul a gestionat acuzațiile de hărțuire formulate împotriva predecesorului său.

Însă Nicola Sturgeon va conduce Partidul Național Scoțian (SNP) la alegerile programate pentru data de 6 mai după ce a fost absolvită de încălcarea codului de conduită ministerial.

Sturgeon, aflată la putere din 2014, a afirmat că scrutinul va fi o ocazie pentru ca oamenii să voteze asupra realizărilor sale, sondajele de opinie estimând că SNP va obține o majoritate în parlament, întărindu-și astfel campania pentru un nou vot pentru independență.

Scoția cere un nou referendum pentru independență. Cât de curând ar putea avea loc un astfel de vot

Scoțienii au votat împotriva independenței în 2014 dar SNP argumentează că retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, acțiune împotriva căreia majoritatea scoțienilor i s-au opus, a schimbat drastic calculele politice.

SNP a prezentat săptămâna aceasta planuri de a organiza un referendum până la sfârșitul lui 2023 însă este așteptat ca acesta să se întâmpine cu o rezistență puternică din partea guvernului de la Londra, care trebuie să îl aprobe.

Acesta a declarat miercuri în fața unei comisii parlamentare a legislativului de la Londra că va respecta acel vot și că orice nou referendum ar fi „toxic și diviziv”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie se pregătește să schimbe legislația cu privire la sistemul de azil. „Este inuman…”

BREAKING NEWS! Persoanele care vin din Marea Britanie nu mai stau în carantină la sosirea în ROMÂNIA