Menu
in

Prețul caselor din Marea Britanie, în scădere! O consecință a Brexit

Prețurile locuințelor din Marea Britanie au scăzut, în luna aprilie, scrie The Telegraph, care dă ca motiv incertitudinea de pe piață de dinaintea referendumului pentru UE și a unei posibile ieșiri a Regatului Unit din Uniunea Europeană.

 

Astfel, indicele Halifax al prețurilor locuințelor a scăzut cu 0,8 puncte. Potrivit economiștilor de la IHS Global Insight, prețurile locuințelor vor coborî în următoarele luni din cauza incertitudinii asupra referendumului.

Unul dintre economiștii Halifax a declarat că există în continuare un dezechilibru masiv între cererea și oferta de locuințe pe piața imobiliară britanică. Acesta, coroborat cu creșterea ocupării forței de muncă și a câștigurilor salariale, ar trebui să ducă totuși la o urcare a prețurilor în lunile următoare.

Trei luni înainte de aprilie, prețurile la locuințe au crescut cu 9,2 puncte, ajungând la o sumă medie de cumpărare de 212.321 de lire sterline pentru o casă.

 

Și alți experți confirmă faptul că prețurile vor crește, întrucât nicio criză anterioară nu a afectat prea mult piața imobiliară.

Interviu cu Sadiq Khan, candidat laburist la Primăria Londrei. Ce spune despre comunitatea românească și cum vrea să rezolve problema locuințelor

Marea Britanie: Prețurile locuințelor au explodat. Au intrat în vigoare noi taxe

Alertă pe piața imobiliară din UK! Cea mai mare creștere a prețurilor la locuințe din ultimii 14 ani

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version