Marea Britanie va anunța Uniunea Europeană că este dispusă să rămână în uniunea vamală a UE până în 2021. Potrivit Daily Express, noile planuri au fost semnate inclusiv de miniștrii dizidenți Boris Johnson și Michael Gove.
Euroscepticii conduși de conservatorul Jacob Rees-Mogg se împotrivesc vehement unui astfel de tratat cu UE. „Am trecut de la obiectivul final la o prelungire, la o extindere propusă, fără niciun efect final. Orizontul pare a fi inaccesibil. Oamenii vor să plece, nu au votat pentru un purgatoriu perpetuu”, a declarat Rees-Mogg, principalul oponent al premierului May din Partidul Conservator.
Potrivit unor surse citate de Daily Express, miniștrii pro-europeni ai cabinetului May i-au depășit pe cei pro-Brexit, iar Johnson și Gove au fost nevoiți să accepte un nou compromis.
Michael Gove a declarat că UE va folosi granița dintre Irlanda și Irlanda de Nord pentru a ține „ostatică” Marea Britanie ca să oblige guvernul să rămână în piața unică și uniunea vamală după Brexit.
La ultima întâlnire guvernamentală s-a stabilit ca Marea Britanie să nu părăsească uniunea vamală dacă tehnologia necesară pentru a opera frontierele după Brexit nu este implementată.
Theresa May a declarat că nu va renunța la planurile sale și că Marea Britanie va părăsi uniunea vamală și Uniunea Europeană.
„Bineînțeles că vom negocia viitoarele acorduri vamale cu Uniunea Europeană și am stabilit trei obiective, guvernul are trei obiective”, a declarat aceasta.
„Trebuie să avem posibilitatea de a avea propria politică comercială independentă, dorim ca granița dintre Marea Britanie și UE să nu fie mai mică, astfel încât comerțul să poată continua și vrem să asigurăm că nu există o graniță tare între Irlanda de Nord și Irlanda”, a continuat ea.
Dar sursele UE au declarat că Marea Britanie ar trebui să fie de acord să rămână temporar într-o uniune vamală pentru a asigura un progres în discuțiile pentru tratatul Brexit.
Brexit. Marea Britanie nu va cere prelungirea perioadei de tranziție