in

România modifică legea: Românii din UK au 15 zile la dispoziție pentru a merge în țară în caz de război

România modifică legea: Românii din UK au 15 zile la dispoziție pentru a merge în țară în caz de război

Românii din diaspora de până la 63 de ani vor fi obligați să revină în țară în maxim 15 zile (5 zile pentru cei din UE), în caz de război. Altfel riscă 7 ani de închisoare.

Mobilizarea românilor din diaspora

Noua lege prevede ca toți cetățenii români, din țară și din străinătate, cu vârsta de la 18 la 63 de ani trebuie să facă parte dintr-o rezervă generală aflată la dispoziția Armatei Române, indiferent dacă au satisfăcut sau nu stagiul militar.

Cetățenii cu domiciliul stabil în România, dar plecați temporar în afara țării trebuie să se prezinte, conform acestor propuneri legislative, în termen de 15 zile, la centrele militare în evidența cărora se află, „în vederea îndeplinirii stagiului militar”.

Dacă respectivii cetățeni români se află în interiorul statelor membre ale UE, termenul este de cinci zile.

Aceleași obligații le vor avea și cetățenii străini care au dobîndit cetățenia română.

Ce prevederi apar în noul proiect de lege:

– Cetățenii cu obligații în îndeplinirea îndatoririlor militare, în sensul prezentei legi, sunt considerați cetățenii care îndeplinesc serviciul militar activ sau serviciul militar în rezervă, cetățenii încorporabili, recruții, precum și cetățenii români bărbați, cu vârste cuprinse între 35 și 63 de ani.

– Persoanele care au dobândit, prin adopție sau prin acordare la cerere ori au redobândit cetățenia română, îndeplinesc serviciul militar, în condițiile prezentei legi.

– Cetățenii români, cu domiciliul în România, care au îndeplinit serviciul militar în forțele armate ale statelor membre NATO sau UE se iau în evidența centrelor militare cu gradul militar dobândit.

– Cetățenii încorporabili, rezerviștii voluntari și rezerviștii au obligația de a se prezenta la locul, data și ora prevăzute în ordinul de chemare.

– Prin excepție de la alin. (I), la instituirea stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, cetățenii încorporabili cu domiciliul în România, plecați temporar în afara țării, au obligația de a se prezenta, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data notificării, la centrele militare în evidența cărora se află, în vederea îndeplinirii serviciului militar.

– Prin excepție de la alin. (1 ), la instituirea stării de urgență, a stării de asediu ori la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, rezerviștii voluntari și rezerviștii din rezerva operațională cu domiciliul în Romania, plecați temporar în afara țării, au obligația de a se prezenta la structurile din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale în termen de maximum 5 zile calendaristice de la data notificării, pentru cei plecați în țări din Europa, respectiv 15 zile calendaristice de la data notificării, pentru cei plecați în țări din afara Europei.

– Prin notificarea persoanelor menționate la alin: (2) și (3) se înțelege înștiințarea oficială scrisă, la domiciliul din România, prin ordin de chemare, cu privire la obligativitatea prezentării la centrele militare sau la structurile din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, în vederea îndeplinirii serviciului militar.

Ce OBLIGAȚII au românii din diaspora dacă România declară stare de mobilizare sau de război

– Cetățenii încorporabili și rezerviștii care nu au domiciliul în țară, precum și persoanele prevăzute la alin. (2) și (3) care nu au putut fi notificate, au obligația ca în termen de maximum 15 zile calendaristice de la publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Parlamentului privind declararea stării de mobilizare totală sau a stării de război, precum și a decretului Președintelui României privind instituirea stării de asediu sau declararea stării de mobilizare, să contacteze centrul militar din raza unității teritorial-administrative unde au avut ultimul domiciliu.

– În situația în care, pe timpul stării de mobilizare sau a stării de război, resursele umane ale forțelor destinate apărării naționale nu pot fi asigurate cu cetățeni încorporabili, pot fi chemați, pentru îndeplinirea serviciului militar activ, cetățenii cu obligații în îndeplinirea îndatoririlor militare, alții decît cetățenii încorporabili, cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 7, art. 22 și art. 25-35.

Ce prevede Codul Penal pentru refuzul prezentării la încorporare:

Art. 435.

(1) Neprezentarea la încorporare, concentrare sau mobilizare în timp de război sau pe durata stării de asediu, în termenul prevăzut în ordinul de chemare, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi neprezentarea celui încorporat sau concentrat la unitatea la care a fost repartizat, precum şi a celui care, executând potrivit legii serviciul alternativ, nu se prezintă în termen la angajator.
(3) Termenele de prezentare prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se prelungesc cu 10 zile, în cazul în care cel chemat se află în străinătate.

(sursa: Inpolitics)


///România modifică legea: Românii din UK au 15 zile la dispoziție pentru a merge în țară în caz de război///

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 39 In medie: 1.6]
Un bunic scoțian a plecat în Ucraina să lupte cu forțele lui Putin: „Voi face tot ce pot pentru a salva Ucraina”

Un bunic scoțian a plecat în Ucraina să lupte cu forțele lui Putin: „Voi face tot ce pot pentru a salva Ucraina”

Marea Britanie, în război cu traficanții de țigări. Confiscări de peste 7 milioane de lire sterline