Cotidianul Daily Express a adresat o petiție publică premierului David Cameron prin care cere menținerea restricțiilor pentru români și bulgari, invocând punerea intereseului național în fața politicilor impuse de UE. „De data aceasta să ținem porțile închise”, se arată într-un articol Daily Express în care cititorii sunt invitați să se alăture „cruciadei” împotriva românior și bulgarilor și să susțină petiția adresată primului ministru.
„Acest ziar a avertizat că vor veni sute de mii de polonezi, în timp ce guvernul laburist vorbea de câteva mii. Și acest ziar a avut dreptate. Se crede că peste un milion de est-europeni s-au mutat aici, de la ridicarea controalelor de imigrație, din 2004””, se mai arată în articol.
Plecând de la această idee, Daily Express sugerează că peste 28 de milioane de români și bulgari vor invada Marea Britanie, de la 1 ianuarie 2014, când vor avea acces deplin la piața de locuri de muncă, iar „interesele poporului britanic vor fi sacrificate pe altarul UE”.
Pentru că, se mai arată în articol, este greu de crezut că miniștrii din Guvernul Cameron sunt atât de proști încât să deschidă granițele în mod voluntar, dar o vor face la presiunea UE.
„De fapt, există motive pentru a crede că experimentul România – Bulgaria ar putea merge chiar mai prost decât cel din 2004,” atenționează Daily Express. Și asta pentru că cele două țări sunt printre cele mai sărace din Europa, cu nivelul salariilor medii și al sistemelor de beneficii cu mult sub nivelul minim din UK. De asemenea, Guvernul a refuzat să publice o estimare a numărului românilor care vor veni, deși organizația MigrationWath sugerează de fiecare dată că sunt așteptați câte 50.000 de imigranți anual.
Demos UK: Excludeți românii și bulgarii de pe piața muncii
O altă problemă pe care o vede Daily Express ar fi faptul că România și Bulgaria au populații cunoscute ca „grupuri excluse social” care au obiceiul să trăiască din beneficii sociale și care ar pune o presiune pe sistemul britanic.
Aceleași populații au tendințe infracționale și comportament antisocial, se mai arată în articol, iar bandele de români acuzate deja că sunt responsabile de cele mai multe furturi din bancomate, precum și din buzunare sau magazie, vor putea apela de la anul mult mai ușor „la întăriri din patria mamă.”
Petiția contra românilor și bulgarilor a strâns 130.000 de semnături
Încă o problemă găsită este aceea că cei mai mulți noi veniți vor lucra pe salariu minim, ceea ce înseamnă că nu vor plăti taxe, iar sistemul financiar britanic va avea de suferit.
Daily Express îi cere lui David Cameron să îndrăznească să spună că un milion de tineri șomeri britanici dă dreptul Marii Britanii, chiar și în temeiul normelor UE, să limiteze imigrația românilor și bulgarilor.
“Cetăţenii români nu sunt materialul de campanie electorală al britanicilor”
În cazul în care situația nu va fi acceptată la Bruxelles, atunci ar fi un execelent motiv pentru ca UK să iasă din UE, mai propune Daily Express.
„Pentru toate aceste motive, Daily Express lansează o cruciadă, pentru a-i cere Guvernului să nu elimine restricțiile pentru România și Bulgaria”, se încheie articolul Daily Express.