Menu
in

Schema de ajutor pentru angajații din Marea Britanie, prelungită până în OCTOMBRIE

Schema de ajutor pentru angajații din Marea Britanie a fost prelungită până în octombrie, a anunțat azi, în Parlamentul britanic, ministrul de Finanțe Rishi Sunak.

Acesta a mai anunțat și schimbări ce vor avea loc în cadrul acestei scheme, ce vor permite ca personalul să revină la muncă cu normă parțială, în condițiile în care statul le va plăti o parte din salariu.

Astfel, statul va subvenționa salariile angajaților pentru încă patru luni, ca și până acum, cu 80%, dar sub un plafon de 2.500 de lire sterline pe lună.

De asemenea, începând cu luna august, lucrătorii vor putea să se întoarcă cu jumătate de normă, restul fiind asigurat de stat.

Nu este clar încă dacă se continuă sprijinul acordat lucrătorilor independenți.

Marea Britanie. Se discută despre micșorarea subvenției pentru angajați și reducerea ajutoarelor pentru self-employed

Ministrul Sunak le-a spus parlamentarilor că schema de păstrare a locurilor de muncă a protejat 7,5 milioane de salariați și aproape un milion de afaceri din Marea Britanie.

„Până la sfârșitul lunii iulie, nu vor fi schimbări”, a spus el.

„Apoi, din august până în octombrie, schema va continua pentru toate sectoarele și regiunile din Marea Britanie, dar cu o mai mare flexibilitate pentru a sprijini tranziția către locurile de muncă”, a mai spus el.

„Angajatorii care utilizează în prezent schema vor putea să readucă angajații la muncă part-time și le vom solicita angajatorilor să împartă cu Guvernul costurile pentru plata salariilor”, a mai dat asigurări ministrul de Finanțe.

Italia, numărul persoanelor lovite de sărăcie a crescut în mod alarmant, patru milioane de persoane au nevoie de ajutor

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version