in

Scoția, la un pas de un nou referendum pentru independență. Nicola Sturgeon: „Ne protejăm interesele”

Scoțienii sunt la un pas să declanșeze un nou referendum pentru independență. Premierul Nicola Sturgeon a anunțat că proiectul de lege pentru organizarea plebiscitului este aproape finalizat și că va fi depus cât mai repede în parlament.

Ea a declarat la conferința Partidului Național Scoțian de la Glasgow că are mandatul să apere puternic votul în favoarea rămânerii Scoției în Uniunea Europeană după Brexit.

Ea a mai spus că retorica recentă a Guvernului britanic este agresivă și xenofobă. „Dacă credeți pentru o singură secundă că nu iau în serios să fac tot ce îmi stă în putință pentru a proteja interesele Scoției, mai gândiți-vă o dată”, le-a spus Sturgeon colegilor săi de partid.

Sturgeon a fost apoi ovaționată atunci când a anunțat proiectul de independență a Scoției ce va fi publicat săptămâna viitoare, mai devreme decât fusese anunțat anterior.



Accelerarea procesului deschide o aprofundare a divizării politice din ce în ce mai semnificative dintre guvernele Scoției și Marii Britanii, titrează The Guardian cu privire la acest moment delicat din istoria Regatului Unit.

Totodată, Sturgeon se confruntă cu obstacole în ceea ce privește organizarea unui al doilea referendum pentru ieșirea rapidă din Marea Britanie, mai ales că acesta necesită votul Parlamentului Britanic.

Cel mai recent sondaj, scrie The Guardian, arată că 47% din scoțieni sunt, totuși, împotriva independenței, în timp ce 38% sunt pentru, iar 12% sunt indeciși.

De altfel, economia scoțiană trece prin momente dificile, cu o creștere la o treime din ritmul Marii Britanii și cu un deficit de cheltuieli pe anul trecut de 15 miliarde de lire sterline.

Liderul SNP a mai declarat că primul obiectiv este acelad e a câștiga mai multă putere pentru Parlamentul Scoțian și o autonomie mai mare asupra politicilor supervizate în prezent de Uniunea Europeană, precum cele cu privire la pescuit și agricultură.

Sturgeon mai cere acces special la piața unică, libertatea de a avea politici distincte de imigrație, precum și încheierea de acorduri cu UE.

„Este clar că dincolo de retorica intransigentă, guvernul britanic nu are niciun plan pus la punct. Astfel încât Guvernul scoțian va stabili un plan pentru Scoția. Vom căuta să facem din acest plan un element-cheie al articolului 50. Aceasta va necesita competențe suplimentare substanțiale pentru parlamentul scoțian”, a mai declarat premierul Scoției.

Scoția susține în continuare rămânerea în UE. „Independența este singura modalitate”

Theresa May a decis când începe ieșirea din UE. „Vom fi o țară suverană și complet independentă”

Întorsătură neașteptată în cazul Brexit. Instanța este pe cale să trimită decizia în Parlamentul Britanic

Ministrul de Interne britanic recunoaște: „Este posibil să fie nevoie de vize pentru UE”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Fotografie şi adrenalină! Londra, imagini senzaţionale de pe cele mai înalte acoperişuri

Cum arată o casă de un milion de lire sterline în Londra în comparație cu altele la fel de scumpe din Europa. Nu o să vă vină să credeți!